EXCLUSIV Ce a ajuns să facă Eva Kent pentru bani, în plină pandemie, după ce Dan Capatos a dat-o afară

1 lună in urmă 7

Vă mai amintiți de bombele-sexy Eva Kent, Daniela Crudu și Marina Dina, care odinioară aruncau în aer audiența emisiunilor tv? În timp, s-au retras din lumina reflectoarelor, pentru activități cu mult mai bănoase, căci salariul din televiziune nu le asigura dulcele trai de ”prințesă”, la care tânjeau. Cele trei dive fac tot posibilul să țină timpul în loc, apelând la noi operații estetice, inclusiv la implant mamar, pentru un decolteu voluptuos.

Ce a ajuns să facă Eva Kent pentru bani, în plină pandemie

Câștigă mii de euro ca dansatoare la bară și escortă? A fost la un pas de moarte, din cauza silicoanelor

Cât o privește pe bomba sexy Oana Oprea sau Eva Kent, pe numele de scenă, și ea a cochetat o vreme cu televiziunea, fiind asistenta lui Dan Capatos, la emisiunea lui de succes, de la Antena 1, ”Un Show Păcătos”. Din păcate, din cauza neseriozității, vestită fiind că întârzia adesea la filmări, Dan a fost nevoit să pună punct colaborării, în 2011. Potrivit unor surse, Oana Oprea, care a fost și actriță de filme pentru adulți, ar fi acum escortă și dansatoare la bară:

”Activează în Olanda, Spania, Italia și Dubai, câștigând lunar mii de euro. Eva a mai suportat, între timp, o altă operație la sâni, a patra, din cauza unei infecții puternice”.

Eva a povestit, pe contul de Facebook, despre această ultimă intervenție chirurgicală:

”După cum ştiţi, am trecut prin a patra operaţie, un proces lung şi greu, dar domnul doctor a făcut totul mai simplu pentru mine, fiind alături de mine la orice chemare şi cerinţă a mea”.

Marina Dina, fosta asistentă a lui Mihai Morar, a studiat moda în Italia

Marina Dina, fosta asistentă a lui Mihai Morar, de la ”Răi, dar buni!” (Antena Star), a renunțat la televiziune, în urmă cu 11 ani, nemulțumită de salariul de doar câteva sute de euro, și s-a dedicat studiului, din dorința de a demonstra că nu este doar un chip de păpușă, care știe să zâmbească frumos de pe coperta vreunei reviste de modă.

Are deja un CV bogat și interesant: a absolvit, la Milano, ”Managementul modei și a bunurilor de lux”, în cadrul Școlii Europene de Economie ( European School of Economics), apoi a absolvit și un curs de design vestimentar și de croitorie, toate acestea pentru a-și putea deschide o afacere în lumea modei. Succesul nu s-a lăsat așteptat.

Rochiile ei sunt foarte apreciate de vedetele care i-au devenit rapid cliente. Marina nu mai este nicidecum ”fata rea”, de odinioară, care poza și la bustul gol, devenind o familistă convinsă. Este topită după gemenii Zian și Aria, în vârstă de patru ani, pe care îi crește alături de tatăl micuților, și fără ajutorul vreunei bone. A reușit, după naștere, să scape de kilogramele în plus:

”Să creşti gemeni e cea mai bună dietă din câte există! Am luat 19 kg pe perioada sarcinii. În două luni, am ajuns din nou la greutatea mea normală. Dacă vrei să slăbeşti, vino şi ajută-mă!”, menționa Marina Dina, pe contul ei de Facebook.

Nu a renunțat nici la ritualurile de înfrumusețare și știe să țină timpul în loc, apelând chiar și la medicii esteticieni:

”Ultima operație estetică a fost de schimbare a implantului mamar”, a menționat Marina, care a mai adăugat că nu a mai primit un contract interesant, din partea vreunei televiziuni.

Daniela Crudu trăiește din reclamele la vodcă și la un salon de jocuri de noroc

Daniela Crudu, o altă fostă sexy-asistentă care a filmat cu Dan Capatos, până în 2017, trăiește, bine-mersi, la vreme de pandemie, din reclame la aproape orice, inclusiv la vodcă, tricouri cu chipul lui Nicolae Ceaușescu și la un salon de jocuri de noroc. Și acceptă adesea să participe la emisiunile-concurs de la Antena 1, colaborări care îi bagă în buzunar alte mii de euro.

Daniela Crudu este numită, pe bună dreptate, ”Regina operațiilor estetice”. Prima operație de mărire a bustului a efectuat-o la doar 17 ani, pe semnătura tatălui, din dorința de a se putea angaja ca dansatoare în cluburi, iar ultima, luna aceasta. Dar, Daniela și-a operat și nasul, și-a mărit buzele și a scăpat de bărbia dublă, fiind aproape de nerecunoscut.

Din păcate, la capitolul dragoste, nu are noroc și pace. La începutul anului trecut, Daniela a cerut ajutorul Poliției, după ce fostul iubit croat ar fi altoit-o:

„Nu o lăsa să vorbească cu fanii ei. Probabil a fost gelos”, menționa, imediat după incident, Ana Crudu, sora Danielei.

Dar, Daniela a mai fost prima pagină a ziarelor și cu relația cu afaceristul Ioan Neculaie, ”Berlusconi de Brașov”, cu care s-ar fi văzut, la ceas de seară, în perioada 2011-2015.

Se pare că bruneta ar fi primit chiar și câte 80.000 de euro pentru o noapte de amor, plus câteva plimbări cu avionul personal al celebrului om de afaceri. Dar, și Leo de la Strehaia sau ”Prințul Țiganilor”, cum îl știe o țară întreagă, s-a plâns că i-ar fi dat bani Cruduței, pentru întâlniri romantice în dormitor, o sumă de ordinul miilor de euro:

”Daniela nu e așa frumoasă ca le televizor sau în fotografii. M-a dus cu vorba, mi-a cerut banii”, povestea Leo, la o emisiune tv.

The post EXCLUSIV Ce a ajuns să facă Eva Kent pentru bani, în plină pandemie, după ce Dan Capatos a dat-o afară appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă