EXCLUSIV Artistul din România care vrea să se căsătorească din nou. În ce relații se află cu fosta soție celebră

1 lună in urmă 22

Vestitul compozitor Mihai Alexandru (55 de ani) și-ar fi dorit să-și oficializeze relația cu iubita lui, Alina Miola, însă iată că pandemia de coronavirus i-a dat planurile peste cap. Într-un interviu oferit în exclusivitate pentru playtech.ro, Mihai Alexandru ne-a povestit, cu sinceritate, despre muzică, copii, nepoți, iubită, dar și despre fosta lui soție, Nicoleta Nicola, de care a divorțat în 2007, după o căsnicie de 17 ani.

EXCLUSIV Artistul din România care vrea să se căsătorească din nou

Ar fi vrut să-și oficializeze relația cu iubita lui, Alina Miola, însă iată că mai are de așteptat, din cauza restricțiilor: ”Poate, într-un an-doi, să reușim să fixăm și data”

Mihai Alexandru s-a descurcat și la vreme de pandemie, pe plan muzical: ”Mulțumesc lui Dumnezeu, m-am descurcat. Ba cu o piesă, ba cu o reclamă, ba cu niște înregistrări, ba cu un generic pentru televiziuni. Și încerc să dezvolt proiectul Al Mike Pepinieră, există pe canalul meu de Youtube o rubrică cu numele acesta și acolo pot fi găsiți majoritatea artiștilor mei, mici. În România sunt cei mai buni copii din lume”, spune Mihai.

Ar fi vrut să-și oficializeze relația cu iubita lui, Alina Miola, însă iată că mai are de așteptat, din cauza restricțiilor: ”Nici nu ne mai facem planuri. Poate într-un an-doi, să reușim să fixăm și dată evenimentului atât de mult așteptat. L-am auzit acum vreo câteva zile pe domnul Iohannis spunând că în vară scăpăm de pandemie. Acum se vorbește la televizor că va veni un nou val, iar eu cred că o să ne țină așa încă vreo 2-3 ani, până se plictisesc, sau își ating scopul cei ce vor să fie pandemie”.

Cu fosta și actuala iubită, la aceeași masă: ” Alina e olteancă pe jumătate, iar Daniela și părinții ei sunt din Craiova”.

Mihai Alexandru are trei copii, cel mai mare, Mario, dăruindu-i un nepoțel: ”Mario m-a făcut bunic primul. Andrei este primul meu nepot și are 8 ani, iar cel de-al doilea este Matei Constantin și tot al lui Mario este. Bine, a mai fost p-acolo și mama lui, Andreea. În pandemie, nu prea ne-am văzut, dar ultima oară la botezul celui mic, m-am văzut și cu mama lui, Daniela, și cu părinții ei, adică bunicii lui Mario.

Am vorbit cu tataie nonstop, ca să recuperăm vreo 30 de ani de când nu ne-am mai văzut și mergeam la pește împreună. Alina s-a simțit și ea bine cu ei, pentru că și ea e olteancă pe jumătate, iar Daniela și părinții ei sunt din Craiova. Mihai o adoră și pe fiica lui, Maria: ”Mă înțeleg foarte bine, vine la noi cu Veronica, nepoțica mea cea mai mică iar în momentul acela ne transformăm cu toții în copii zglobii, alergăm prin casă, urlăm și ne scălămbăim, sper să nu ne filmeze cineva”.

„Vorbim strictul necesar”

Mihai Alexandru, despre Nicoleta Nicola, fosta soție: ”Vorbim strictul necesar, când e nevoie, ne mai sfătuim în problemele legate de copii”.

Întrebat despre solista Nicoleta Nicola, fosta soție, Mihai Alexandru ne-a spus: ”Vorbim strictul necesar, când e nevoie, ne mai sfătuim în problemele legate de copii”. Mihai și-a refăcut viața, după divorț, și își laudă actuala parteneră de viață: ”Suntem în al șaselea an, slavă Domnului, și îmi doresc să o ținem tot așa!”.

Este vecin cu Horia Moculescu și i-a compus Nidiei Moculescu o piesă de dragoste: ”Vorbim la telefon destul de des”

Mihai Alexandru și Horia Moculescu sunt buni prieteni: ”Din păcate, ultimul Revelion nu l-am mai făcut împreună datorită faptului că eram suspect de coronavirus și nu am vrut să-i fac vreun rău. Vorbim la telefon destul de des. „Am aripi să zbor” se numește piesa pe care i-am compus-o Nidiei și ne bucurăm împreună de fiecare dată când o auzim la radio”, a mai adăugat compozitorul, pentru playtech.ro

E mare gurmand: ”Parcă nu aveam, în tinerețe, patima asta, mă comport ca o femeie însărcinată. M-am îngrășat 5 kilograme”

Mihai s-a îngrășat, în pandemie: ”Sunt o fire gurmandă și nu știu ce să spun că-mi place cel mai mult. În funcție de ce văd la televizor. Parcă nu aveam în tinerețe, patima asta, mă comport ca o femeie însărcinată. Marea realizare a Alinei este faptul că m-a învățat să mănânc ciorbă și mâncare sănătoasă. Când trântește o ciorbă, nu există dată să nu-i zic, după ce mănânc: ”Iubire, să-ți dea Dumnezeu sănătate!”. Cel mai mult mă resimt din cauza kilogramelor în plus. Am făcut mai puțină mișcare și am pus 5 kg peste cele prea multe pe care le aveam, deja”.

”Fiul cel mic, Jonathan, joacă teatru alături de Kira Hagi, în piesa ”Martha și George”, de la Teatrul Nottara

Fiul cel mic al lui Mihai Alexandru a moștenit talentul artistic al celebrilor părinți: ”A terminat masterul la Conservator, la canto clasic, și a dat imediat la compoziție muzică-clasică. Acum este din nou student. A reînceput să joace teatru alături de Kira Hagi, în piesa ”Martha și George”, la Teatrul Nottara, și, din când în când, interpretează diferite roluri la Opera Comică pentru copii. ”Piesa a fost reluată cu succes, luna aceasta. ”Hello, iubitori de teatru! Haideți să sărbătorim, nu doar o seară specială, dar și redeschiderea teatrelor. Vă îmbrățișez și sper din tot sufletul că pandemia nu v-a făcut să uitați de noi!”, spunea Kira Hagi, pe 3 februarie, pe contul ei de Facebook, despre colaborarea cu fiul lui Mihai Alexandru.

The post EXCLUSIV Artistul din România care vrea să se căsătorească din nou. În ce relații se află cu fosta soție celebră appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă