Europarlamentar, despre Guvernul PSD -PNL – UDMR: Majoritățile acestea sunt periculoase, dar în același timp se pot prăbuși rapid precum un colos din lut

1 săptămână in urmă 4

„Guvernul, ce va fi prezentat astăzi, va trebui să muncească zi și noapte pentru a absorbi banii oferiți prin PNRR”, spune europarlamentarul Eugen Tomac despre Guvernul PSD -PNL – UDMR.

„Dacă nici de aceasta dată, când avem în față o alianță contra naturii cu o majoritate de 226 deputați și 94 senatori, însemnând 70% din Parlament, când toate consiliile județene sunt dominate de PSD, PNL și UDMR, când din cei peste 3180 de primari din toată țara – 2876, peste 90%, provin din rândul celor trei partide, când totul pare sub control, nu mai există nicio scuză pentru neimplementarea proiectelor aprobate de Uniunea Europeană”, mai spune Eugen Tomac.

Citeşte şi: Florin Cîţu, despre coaliţia cu PSD: „Nu este necondiţionată. Voi monitoriza şi vom lupta pentru principiile liberale”

În acelaşi timp, eurodeputatul PMP Eugen Tomac avertizează, referindu-se la Guvernul PSD -PNL – UDMR, că „majoritățile acestea sunt periculoase, dar în același timp se pot prăbuși rapid precum un colos din lut, dacă vor menține aceeași retorică pe care am văzut-o în aceste săptămâni, cât au creat coaliția”.

„Eșecul lor va fi un dezastru pentru țară, cu un impact major pentru toată economia României. Dacă însă vor reuși să implementeze PNRR-ul, atunci tot românul va fi mulțumit, chiar și cei care vorbesc în casă limba maghiară”, conchide Eugen Tomac.

Citeşte şi: Klaus Iohannis: „Majoritatea PNL-PSD-UDMR mi-a propus un nume de premir, pe care am acceptat-o. Îl desemnez pe domnul Nicolae Ciucă!”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă