Eugen Trică, prima reacție după revenirea la U Craiova 1948: ”N-o să tai capete, dar cer asta!”. Componența staff-ului

1 lună in urmă 1

Liga 1: Chindia - Astra, duminică, 18:00, Digi Sport 1

Liga 1: CFR Cluj - Poli Iași, duminică, 20:30, Digi Sport 1

Antrenorul, care a mai pregătit echipa din Bănie în perioada mai 2019 - august 2020, a transmis că obiectivul imediat este calificarea în play-off, iar în a doua parte a campionatului obținerea promovării reprezintă o prioritatate.

Eugen Trică, prima reacție după revenirea la FC U Craiova 1948

Am revenit acasă cu inima deschisă. Trebuie să ne calificăm în play-off, ăsta este primul obiectiv, iar apoi vom lupta cu toate forțele pentru promovarea în Liga 1. Nu mă întorc la Craiova să tai capete, însă cer determinare, dăruire și sacrificiu până la ultima energie.

Aici este Universitatea Craiova, iar toți băieții trebuie să fie conștienți în ce vestiar sunt. O să vedeți că împreună vom reuși ceea ce își doresc toți iubitorii echipei. Eu îi cunosc foarte bine pe băieți, iar ei mă cunosc la fel de bine. Trebuie să formăm o adevărată familie”, a declarat Eugen Trică, potrivit Ediție.ro.

Noul antrenor al lui FC U Craiova 1948 a anunțat și componența staff-ului său tehnic: ”Voi lucra cu Mircea Bornescu, team manager. Este un băiat minunat, un leu adevărat. Săceanu este directorul nostru sportiv. Vali David, antrenor cu portarii, iar secunzii vor fi Ovidiu Dănănae și Adrian Filip. Dan Vasilică este preparator fizic”.

FC U Craiova 1948 a coborât, după cele trei meciuri în care a fost pregătită de Ovidiu Stângă, remiza cu Chiajna și înfrângerile cu Mioveni și U Cluj, pe locul secund în clasamentul Ligii 2, cu 31 de puncte, unul mai puțin decât liderul ASU Poli Timișoara, care are, însă, un meci mai mult disputat.

Runda viitoare, când va debuta Eugen Trică pe banca tehnică, formația din Bănie va juca împotriva celor de la Farul Constanța, meci programat pe 23 martie, de la ora 19:30.

Etichete: eugen trica , antrenor fc u craiova 1948 , staff fc u craiova 1948
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă