Eugen Trică entuziasmat de fiul său, Atanas: „Seamănă cu Zlatan, lumea îl aşteaptă”. Şi Ouzounidis a venit să-l vadă pe nepotul lui Ilie Balaci

2 luni in urmă 3

Dacă la debutul la echipa satelit a Universităţii Craiova, Atanas Trică a fost urmărit de mama sa, Lorena Balaci, şi de finanţatorul vicecampioanei, Mihai Rotaru, la amicalul susţinut azi de Universitatea II, contra colegei din seria C3, Petrolul Potcoava, au venit să-l vadă pe tânărul atacant de 16 ani atât tatăl său, Eugen Trică, dar şi noul antrenor al Universităţii, Marinos Ouzounidis.

Grecul şi-a făcut timp să urmărească, alături de staff-ul său, amicalul câştigat cu 3-1 de satelitul Craiovei pe terenul de lângă Aeroport, înainte ca delegaţia olteană să decoleze spre Suceava, pentru meciul de joi cu FC Botoşani, din Cupa României.

Eugen Trică a fost satisfăcut de calităţile fiului său, dar nemulţumit că acesta n-a primit mai multe mingi utile de la coechipieri, iar la final l-a asemănat pe Atanas cu Cămătaru, Piţurcă sau Ibrahimovic.

„L-am urmărit, s-a mişcat bine, dar trebuie să fie jucat mai mult de colegi. Trebuie să muncească, să alerge, are piciorul drept foarte bun, capul, are execuţii, are fizic de număr 9, se caută acest tip de jucător.

L-aş asemăna cu Cămătaru şi Piţurcă  sau cu Zlatan, seamănă cu el la fizic, la alergătură, la codiţă. Are calităţi şi de la bunicul lui Ilie Balaci, are şi de la mine, dar vreau să fie el însuşi, să fie Atanas Trică, aşa cum spunea şi mama lui, nu nepotul lui Balaci sau fiul lui Trică.

Are un tupeu pozitiv, nu are presiune pe el, e dezinvolt. Lumea din Craiova îl aşteaptă la echipa mare, dar depinde de el. A venit şi noul antrenor de la Craiova să-l vadă, am venit şi eu. E în avantajul lui să fie urmărit”, a declarat Eugen Trică.

Eugen Trică: „Îmi doresc ca Universitatea Craiova să ia titlul şi Atanas să debuteze la prima echipă”

Fost antrenor la FCU Craiova, Eugen Trică nu mai are aceeaşi adversitate faţă de Universitatea Craiova, după ce a părăsit echipa familiei Mititelu. „Jose” Trică este fanul Universităţii Craiova în lupta pentru titlu, chiar dacă a jucat şi la FCSB şi la CFR Cluj şi a antrenat-o pe FCU Craiova, pe care a promovat-o în eşalonul secund.

„Îmi doresc şi ca Universitatea Craiova să câştige titlul şi ca Atanas să debuteze în Liga I şi chiar  cu gol marcat. Sper să se întâmple cât mai repede acest lucru. Lupta la titlu este aprinsă, dar în fiecare an se bat aceleaşi echipe, Universitatea Craiova, FCSB şi CFR Cluj, fiindcă la aceste echipe sunt cele mai bune condiţii, au stabilitate financiară, au tot”, a mai spus Trică.

Liber de contract, după desfiinţarea lui Turris

Liber de contract, după ce ultima sa echipă, Turris Turnu Măgurele, s-a desfiinţat, Eugen Trică aşteaptă oferte. „Acum stau, aştept oferte. Ştiţi că Turris s-a desfiinţat, s-a derulat totul rapid, e decizia patronului şi nu ştiu de ce s-a închis prăvălia”, a specificat antrenorul de 44 de ani.

The post Eugen Trică entuziasmat de fiul său, Atanas: „Seamănă cu Zlatan, lumea îl aşteaptă”. Şi Ouzounidis a venit să-l vadă pe nepotul lui Ilie Balaci appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă