Este un risc de a folosi ivermectina în tratamentul COVID-19, avertizează Andreea Moldovan

1 lună in urmă 23

Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul sănătăţii, a explicat, miercuri, că ivermectina nu este în prezent un medicament care să dovedească eficienţă în tratamentul împotriva COVID-19, informează Agerpres.

Andreea Moldovan a precizat că studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată „inconsistente” din punct de vedere ştiinţific.

”Practic, ivermectina este un medicament antiparazitar folosit atât în uz uman, cât mai ales în uz veterinar. Ca utilizare umană se recomandă mai ales sub forma unor creme, în tratamentul acneei rozacee, de exemplu, astfel încât nu este un medicament actualmente care să dovedească eficienţa în tratamentul infecţiei COVID”, a declarat Andreea Moldovan.

”Studiile pe care se bazează utilizarea ivermectinei sunt deocamdată inconsistente, pot să spun, din punct de vedere ştiinţific. Şi considerăm că este un risc de a folosi astfel de medicamente care încă nu au fost testate şi considerate sigure şi eficiente în tratamentul COVID”

Andreea Moldovan, secretar de stat la ministerul sănătății:

Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a avertizat, miercuri, că toate produsele medicinale veterinare care conțin ivermectină sunt autorizate doar pentru utilizarea la animale,
asupra oamenilor putând avea efecte grave.

La rândul său, ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a anunţat că a cerut Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale o opinie cu privire la folosirea ivermectinei în tratamentul anti-COVID-19.

FOTO: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă