Este Mbappe cel mai bun fotbalist din lume al momentului? Verdictul lui Ilie Dumitrescu: ”Am analizat foarte bine”

1 lună in urmă 1

UEL: Real Sociedad - Manchester United, joi, 19:45, Digi Sport 1

UEL: Benfica - Arsenal, joi, 22:00, Digi Sport 1

”Este Mbappe cel mai bun fotbalist din lume în acest moment?” este o întrebare firească care i s-a adresat și lui Ilie Dumitrescu. Expertul Digi Sport a oferit un răspuns tranșant imediat.

”Mbappe este unul dintre cei mai buni jucători din lume, depinde de post când analizăm și vrem să spunem cine este cel mai bun fotbalist din lume în acest moment.

Trebuie analizată și poziția lui din teren. Așa ca extremă sau ca mijlocaș în spatele atacantului, da, el este cel mai bun!”, a spus Ilie Dumitrescu, la Fotbal European, de la Digi Sport.

Ilie Dumitrescu: ”Mbappe e un foarte bun atlet! Nu are nimeni fizicul său!”

Fostul mare fotbalist a explicat ce-i lipsește acum lui Mbappe pentru a deveni numărul 1 pe dreptunghiul verde.

”Trebuie să câștige Champions League pentru a deveni și cel mai bun din lume! Individual, este fantastic, dar ca să ajungi să câștigi un Balon de Aur trebuie continuite, trebuie rezultate.

A fost cu foarte multe clase peste cei din teren în meciul cu Barcelona.

Am stat și am analizat foarte bine după meciul de marți. Mbappe este cel mai bun atlet din fotbal! Construcția fizică a lui e fantastică. Am stat și m-am gândit să văd cam cine l-ar putea egala.

Nu are nimeni fizicul său. Deci, înainte de acest talent nativ, e un foarte bun atlet”, a mai spus Ilie Dumitrescu, la Digi Sport.

VIDEO cu reacția lui Ilie Dumitrescu despre Mbappe, după Barcelona - PSG 1-4

VIDEO cu rezumatul meciului Barcelona - PSG 1-4

Etichete: barcelona , psg , ilie dumitrescu , kylian mbappe , barcelona psg 1-4 video , cota mbappe
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă