Eroul Zilei. Oază de liniște pentru animalele exploatate

1 lună in urmă 38

Zeci de văcuțe și cai au trecut prin acest loc, au nume, tabieturi și o mulțime de fani pe rețelele sociale. Sanctuarul Nima reușește să le ofere acestor animale o oază de liniște și cu ajutorul donațiilor. De exemplu, anul acesta, voluntarii au reușit să cumpere o păşune pentru animalele de acolo.

”Aventura noastră a început în ianuarie 2018, când un fermier din zona în care locuim ne-a rugat să îl ajutăm să găsească pentru văcuțele sale un loc unde să nu ajungă la abator, pentru că omul a decis să își închidă ferma de lapte pentru că devenise neprofitabilă. Căutând un astfel de loc am aflat că în România nu există unul, și până la urmă, în octombrie 2018, am înființat Sanctuarul Nima, primul loc din România în care o văcuță nu mai este considerată un bun pentru exploatare, ci un animal, aproape ca de companie, care are dreptul la o viață liniștită, la respect și la dragoste. 

În acest moment avem 25 de animale mari, 22 de văcuțe și 3 cai”, povestește  Doina Badea, cofondatorul Sanctuarului Nima. 

Acesta se află în comuna Brăduleț din județul Argeș, în apropierea orașelor Curtea de Argeș și Câmpulung Muscel. 

”Cei care doresc să ne ajute o pot face prin foarte multe feluri. Pot veni aici să facă voluntariat, pot cumpăra produse personalizate cu văcuțele și sanctuarul pe pe shop.sanctuarnima.ro, pot să doneze pe Facebook, în strângerile de fonduri pe care le organizăm lunar ca să putem susține hrana și îngrijirea acestor animale, pot deveni părinți adoptivi la distanță, adică să contribuie cu o mică sumă, în fiecare lună, la îngrijirea unei văcuțe sau a unui căluț, la alegerea lor”, mai spune Doina Badea. 

La Sanctuarul Nima ajung animale abandonate, chinuite, agresate, bolnave. 

”Cea mai tristă poveste este a unei văcuțe pe care noi nu am putut să o salvăm. O văcuță care a fost abandonată chiar în ajun de Crăciun, în județul Tulcea, de proprietarul ei. A zăcut pe câmp 2 săptămâni, până a fost văzută de un vizitator. A fost salvată și luată de acolo de Asociația Kola Kariola și adusă aici, în Sanctuar, unde am sperat că îi vom putea oferi o viață îndelungată. Însă, din păcate, era atât de grav bolnavă, încât în ciuda tuturor eforturilor pe care le-am făcut, a supraviețuit doar nouă zile. Nouă zile foarte intense, în care am stat cu ea zi și noapte, în care au văzut-o foarte mulți medici, însă nu am mai putut face nimic pentru ea. 

Cea mai spectaculoasă poveste este, în schimb, a văcuței Nima, cea care a dat numele Sanctuarului, o văcuță care ar fi urmat să ajungă la abator pentru că își rupsese piciorul la ferma unde se afla. Cu ajutorul nostru și al celor din Asociația Save the Horses România, ea a beneficiat de prima operație din România de chirurgie pe radius. Își rupsese osul radius, nicio văcuță din România nu mai beneficiase de chirurgie într-o astfel de situație. Nima a fost prima, ea a creat și un precedent medical în România și a determinat și înființarea Sanctuarului”, mai spune cofondatorul Sanctuarului Nima. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă