Eroul Zilei: O casă primitoare de Crăciun, cu ajutorul oamenilor buni

2 luni in urmă 33

Asociația Acasă în Banat a reușit să sprijine iarna aceasta zeci de familii nevoiașe, cu alimente, produse de igienă și de curățenie. Dar voluntarii au reușit și să repare și să consolideze case care abia mai stăteau în picioare. Și au reușit să aducă o rază de speranță pe chipul oamenilor care abia mai puteau îndura frigul și condițiile precare. 

”Intervenția noastră durează, de obicei, o singură zi. Rareori durează mai multe zile pentru că toți voluntarii care participă sunt oameni foarte activi, oameni care lucrează, și își dedică sâmbetele pentru activități de acest gen. Așadar, ne adunăm foarte mulți, 30-40 de voluntari, și încercăm de dimineața până seara târziu să renovăm o casă aflată într-o stare precară”, povestește Radu Trifan, fondator Asociația Acasă în Banat.

Sunt case aflate într-un stadiu foarte avansat de degradare, care nu au o valoare arhitecturală deosebită, și unde primează lupta pentru supraviețuire a acestor familii cu foarte mulți copii care trebuie cumva să ajungă la sfârșit de lună și să dea de mâncare acestor copii. Evident că nu au bani să își renoveze casele, trăiesc în condiții de mizerie și scopul nostru în acest caz este să le asigurăm condiții cât de cât mai bune, astfel încât copiii să poată și ei să aibă un start mai bun în viață. 

Avem voluntari foarte dedicați, unii dintre ei participă la acțiunile noastre aproape de fiecare dată, alții pe nepusă masă ni se alătură, dau un telefon și vin. Unii dintre voluntari sunt meșteri sau oameni care știu să facă un acoperiș. Alții pur și simplu vor doar să ajute și atunci este foarte importantă contribuția lor pentru că, pe un șantier, e nevoie de orice tip de muncă”, mai spune Radu Trifan. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă