Erdogan luptă să se mențină la putere

1 lună in urmă 17

Marti, 26 Octombrie 2021, ora 11:29

127 citiri

Președintele turc vrea să expulzeze zece ambasadori, după ce aceștia au cerut eliberarea lui Osman Kavala. Este din nou o manevră prin care Erdogan distrage atenția de la o problemă internă, crede Erkan Arikan.

Citeste toate textele scrise de Erkan Arikan pentru Ziare.com

De fiecare dată când Turcia se confruntă cu vreo problemă economică sau ține capul de afiș la știrile internaționale dintr-un motiv sau altul, este doar o chestiune de timp până iese în față președintele turc Recep Tayyip Erdogan, de fiecare dată cu o reacție total neașteptată. Ultima oară, la un eveniment în vestul Turciei. El a anunțat acolo că a cerut Ministerului de Externe să expulzeze zece ambasadori care se pronunțaseră pentru eliberarea filantropului Osman Kavala.

Este evident că Erdogan nu doar iubește conflictul cu Vestul, ci are chiar nevoie de el. De ce și-ar crea altfel probleme cu cei mai importanți parteneri ai Turciei din NATO: SUA, Franța și Germania? Tragic legat de relația cu Germania este faptul că, în urmă cu o săptămână, cancelara Angela Merkel vorbise la Istanbul aproape doar în termeni laudativi despre relațiile germano-turce. Se pare că au fost doar vorbe, la fel și din partea lui Erdogan.

Strategie de distragere a atenției: de vină e mereu Vestul

Este un instrument eficient, pe care președintele turc îl folosește din nou. Ultimele sondaje de opinie au arătat că partidul lui Erdogan AKP a pierdut masiv din sprijinul electoratului turc. Doar până la 30% din alegători ar vota cu șeful statului. Erdogan a reacționat cu jigniri dure la adresa formațiunilor de opoziție.

Joia trecută s-a anunțat oficial că autoritatea internațională de combatere a spălării banilor, FATF, și-a intensificat supravegherea acțiunilor Ankarei. Decizia a dus la ușoare scăderi ale acțiunilor pe bursa din Istanbul. Cursurile valutare s-au prăbușit însă după ce banca centrală a Turciei a decis din nou, fără să avertizeze în prealabil și total surprinzător, să scadă rata dobânzii de referință. Lira turcească s-a prăbușit la un nivel la care nu s-a mai aflat de decenii.

S-a dovedit din nou că Erdogan reacționează cu atât mai dur, cu cât este mai mare presiunea politică internă asupra sa: și mereu dă vina pe Occident. Apelul adresat de cei zece ambasadori a fost prin urmare ca o minge ridicată la fileu pentru Erdogan.

Bărbatul puternic și situația lui disperată

Nu este prima oară când Erdogan se ia la ceartă cu Vestul. Dar de data aceasta chiar a întrecut limita, în opinia mea. După ce Osman Kavala a fost trimis la închisoare în urmă cu mai bine de patru ani sub niște acuzații neîntemeiate, i s-a reproșat că ar fi sprijinit protestele din parcul Gezi din 2013. Un tribunal l-a declarat nevinovat, dar doar câteva ore mai târziu o altă instanță l-a condamnat pentru că ar fi fost în spatele tentativei de puci din 2016. Este mai mult decât evident că și această acuzație este cu totul trasă de păr.

Și Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a hotărât că nu există motive pentru a-l ține în continuare în detenție pe Kavala și a cerut eliberarea sa imediată. Erdogan a respins această solicitare iar instanțele turcești nu și-au schimbat deciziile. Se verifică încă o dată că tribunalele din Turcia dau doar verdictele pe care le cere șeful statului. Nu poate fi deci vorba de independența justiției, cea atât de des invocată de Erdogan.

Electoratul tânăr se îndepărtează de Erdogan

Este foarte relevant faptul că mai ales alegătorii sub 25 de ani preferă alte partide decât AKP. Rata șomajului crește, refugiații care trăiesc în Turcia sunt priviți între timp ca o amenințare iar președintele nu mai este văzut ca mână forte în stat, mai ales că și starea sănătății sale pare precară.

În viitorul apropiat, Turcia se va confrunta cu două întrebări importante: vor fi capabile partidele de opoziție să rămână unite până la alegerile parlamentare, programate în 2023? Dacă da, Erdogan va avea probleme serioase cu realegerea. Dacă opoziția se va diviza, cel care va profita va fi Erdogan. Indiferent de ce va aduce viitorul, președintele turc se confruntă deja cu destule probleme - nu mai are nevoie să-i supere, pe deasupra, și pe aliații vestici.

Deutsche Welle

Citeste si:

Turcia va expulza zece ambasadori care au cerut eliberarea unui opozant. Ambasadorul american se numără printre ei

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat sâmbătă că ambasadorii a 10 ţări acreditaţi la Ankara, printre care se numără şi ambasadorii american, francez şi german, vor fi...

Efectul unei amenințări transmise de Erdogan ambasadorilor din 10 țări, inclusiv SUA. Lira turcească a ajuns la un minim istoric

Lira turcească a scăzut luni la un minim record în urma anunţului preşedintelui Recep Tayyip Erdogan privind expulzarea a 10 ambasadori, transmite CNBC. Astfel, lira turcească a coborât...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă