Epidemiile din istoria Țărilor Române și ce restricții au impus autoritățile cu două secole în urmă

4 săptămâni in urmă 24


La Muzeul de Istorie al României a fost deschisă o expoziție cu documente din Arhivele Naționale despre epidemiile de ciumă, holeră și tifos, prin care au trecut românii în ultimele două veacuri. Existau și atunci restricții de circulație și carantinare, iar preoții notau în „cărțile cu blesteme” păcatul de a ascunde un bolnav contagios.


„Conform decisiunei ministeriale, tote școlele publice și private din Capitală închizându-se, în mod provizoriu, din cauza maladiei contagioase de febră tifoidă. V-am trimis copilul acasă, rămânând ca să vă anunțăm epoca reînceperii cursurilor, epocă care de altminteri se va publica și în Monitorul Oficial. Până atunci, vă rugăm să vegheați ca copilul să repete materiile parcurse la diversele studii de la începutul anului școlar.” 


Este un bilet tipărit pe care Direcțiunea „Liceului Modern de Băeți” din București îl transmitea părinților elevilor în 1897. Un bilet care ar fi la fel de valabil și astăzi, când România trece prin valul patru al pandemiei de Covid-19 și copiii sunt în vacanță pentru cel puțin două săptămâni. 



Pe bilețelul păstrat în Arhivele Naționale se vede și un mesaj adăugat cu stiloul ulterior: „exces de zel”. Așa cum și astăzi mulți consideră măsurile de control al pandemiei.


Ciuma lui Caragea”, când mureau 300 de bucureșteni pe zi


Acest document este unul dintre zecile expuse până pe 8 noiembrie la Muzeul Național de Istorie a României, în cadrul expoziției „Epidemiile în istoria Țărilor Române. Mărturii documentare”. Începând de luni, documentele pot fi răsfoite și online, pe site-ul Arhivelor Naționale.


„Este important să tragem învățăminte din trecut. Toate instituțiile au fost unite, populația a fost receptivă. La epidemia de ciumă, din ordinul lui Vodă Caragea, se trimiteau aprozii ca să dezinfecteze, se afumau toate locuințele. Măsurile au existat dintotdeauna, așa cum sunt și acum”, a explicat Claudiu Turcitu, șef de birou în cadrul Arhivelor Naționale și unul dintre curatorii expoziției.



Există multe mărturii din acele vremuri în care ciuma decima populația. 


„Sunt relatări și multe cărți de călătorii în care s-a ajuns inclusiv la jafuri din casele celor bolnavi de ciumă. A fost o perioadă foarte dificilă pentru București”, mai spune specialistul în arhivistică. 


Practic, oameni care trecuseră prin boală intrau în casele oamenilor sănătoși și, sub amenințarea că le vor transmite boala, îi jefuiau. Boala se transmitea prin ciupituri de purici sau prin contact direct al pielii lezate cu materiale infectate.


Domnia lui Ioan Gheorghe Caragea în Țara Românească a fost marcată de epidemia de ciumă care a survenit în primele zile de la preluarea tronului. Oamenii ajung să se refere la teribila boală cu numele său - „ciuma lui Caragea”. 


În 1798 este înființat spitalul de la Dudești, destinat epidemiilor de orice fel, „parcă prevestind pregătirea pentru ciuma lui Caragea”, spune Claudiu Turcitu. 


Ciuma lui Caragea ar fi înjumătățit populația Bucureștiului, mureau câte 300 de locuitori ai Capitalei pe zi.



Biserica a strâns bani și a ajutat la respectarea restricțiilor


În timp ce astăzi se discută despre implicarea bisericii în controlul pandemiei, din documentele de la 1800 aflăm cum statul a lucrat împreună cu fețele bisericești. 


„De la 1813, în expoziție, avem un hrisov al lui Gheorghe Caragea prin care solicită mănăstirilor, Mitropolitului Țării Românești să strângă fonduri pentru susținerea acestui spital de ciumați. În București îi duceau pe cei care treceau prin această boală din fondurile strânse de mănăstiri de la enoriași”, mai spune curatorul.


Un raport al lui Barbu Văcărescu către Mitropolie referitor la măsurile ce trebuie luate pentru curățarea locuințelor molipsite de ciumă vorbește și despre adăugarea unui nou „păcat” în cărțile de blestem. 


„... După aceea, de se va găsi cu cale de Preasfinția Ta să se agaoge în cărţile de blestem şi aceasta, adică, nimenea să nu cuteze, nici să îndrăznească a tăinui de acum înainte pe acei bolnavi de ciumă...” 


Cărțile de blestem au fost concepute de preoți în Evul Mediu și aveau ca scop să-i sperie pe cei care nu respectau poruncile domnești.


Restricțiile de călătorie


Sunt expuse documente oficiale legate de molime din secolul al XVII-lea și până la 1918, după Primul Război Mondial, notițe din caietele reginei Maria, fotografii din acele perioade. De pildă, holera care a început să se răspândească după războiul ruso-turc din 1828-1829 ajunge în Țara Românească în 1831 și în Moldova în 1832. 


Astăzi, fiindcă transporturile sunt mult mai rapide, Covid-19 a străbătut toată lumea în mai puțin de trei luni.


Și atunci s-a instituit carantina pentru cei care circulau dintr-o țară în alta. 


„Activitatea comercială era una esențială în Țările Române, erau negustori care circulau într-o parte și alta a Dunării și erau cei mai afectați, de aceea, de multe ori, în documentele comitetului Carantinelor o să regăsiți pe anumite puncte ale Dunării marcate zonele de carantină, fiindcă cei care treceau cu vasele își duceau marfa și veneau cu simptome ale bolii”, a mai povestit Claudiu Turcitu.


Forțele de ordine stăteau cu ochii pe cei care ar fi încercat să plece de sub supraveghere. 


„Avem chiar un document redactat în paleografie turco-osmană, din dreapta Dunării, prin care se impuneau măsuri de carantină și oamenii intrau în izolare. O să vedeți măsuri drastice împotriva celor care erau urmăriți pentru readucerea în carantină. Restricții au existat dintotdeauna, exista un serviciu specializat care se chema Serviciul Carantinelor.”


Multe documente provin din fondul Ministerului de Război: tratamente, rețete medicale, tabele cu persoanele internate în diferite spitale sau aflate în carantină, foi de observație cu simptomele detaliate, certificate de deces.


Erau organizate acele cordoane sanitare păzite de armată. Iată ce spune un Memoriu privind deschiderea unor credite extraordinare pentru contracararea holerei din 1910:


„Față însă cu marea întindere ce ia această epidemie bântuind nu numai în Rusia, ci și în Austro-Ungaria și Italia, și motivat de intervenția făcută de Ministerul de Răsboiu (...) prin care cer a li se pune la dispoziție deocamdată suma de 300.000 de lei spre a se plăti cheltuielile de deslocare și suplimentele de hrană ale trupelor ce formează cordonul sanitar de pe frontiera Prutului și Dunărei despre Rusia și pentru plata altor cheltuieli necesitate în scopul prevenirei acelei epidemii.”



Curățenia cea mai mare a corpului”


Populația este informată cu privire la simptome sau primește instrucțiuni precise în scris. Se pun afișe peste tot.


„Se recomandă tutuloru curățenia cea mai mare a corpului și a locuințeloru. (...) În câtu se pote, să nu ședă mulți omeni într-o singură cameră și familiile care posedă mai multe încăperi să le ocupe tote spre a nu se strica aerulu prea multu din necontenita ședere și dormire într-o singură cameră. Să se deschidă de mai multe ori pe di ferestrile și ușile pentru aerisirea casei”, scrie într-un document numit „Instrucții pentru publicu, asupra măsuriloru apărătore în contra Choleri”, din 1865.


Cronologic, expoziția se încheie la 1918. „Zile întregi de febră chinuitoare și greață, slăbiciune, halucinații crunte și insomnia neîntreruptă, până am crezut că voi înnebuni. Deci aceasta e celebra gripă spaniolă – ei bine, de acum știu că nu e de glumă cu ea”, scria în engleză, într-unul din caietele sale, regina Maria, despre perioada de convalescență prin care a trecut în 1918. 


Virusul a infectat în acea perioadă 500 de milioane de oameni, o treime din populația mondială de la acea vreme, în patru valuri.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă