Emma Răducanu și-a pierdut strălucirea! Sportiva a fost spulberată în primul meci al sezonului de Elena Rybakina: scor neverosimil la Sydney

2 săptămâni in urmă 17

Emma Răducanu (18 WTA) pare că și-a pierdut strălucirea obținută când a cucerit US Open, fiind singura jucătoare venită din calificări care a reușit acest lucru. Sportiva din Marea Britanie tocmai a fost umilită în 16-imile de finală ale turneului WTA 500 de la Sydney de Elena Rybakina.

Campioana en-titre a Openului American a fost spulberată de Elena Rybakina, scor 6-0, 6-1, în doar 55 de minute de joc. Nu mai puțin de 77% din punctele jucate de sportiva din Kazakhstan au fost cu prima servă.

Emma Răducanu n-a mișcat în fața ocupantei locului 13 în clasamentul WTA și a reușit să-și treacă primul game pe tabelă abia după alte 11 jucate.

Pentru Elena Rybakina urmează acum duelul împotriva Carolinei Garcia. În optimile competiției de la Sydney are și România două reprezentante: e vorba despre Gabriela Ruse și Jaqueline Christian.

Mats Wilander crede în Emma Răducanu

Deși Emma Răducanu, sportivă cu origini românești, se află pe o pantă descendentă a carierei, Mats Wilander crede că tânăra de 19 ani poate face o figură frumoasă la Australian Open, competiție care va debuta pe 17 ianuarie.

„Dacă Emma va reuși să-și valorifice calitățile ei de atletă și să ajungă până în sferturile de finală, atunci, da! Poate să spere la titlu! Însă e foarte greu, întrucât apasă pe umerii ei o presiune ciudată după ce a câștigat US Open. Trebuie să facă eforturi supraumane pentru a reuși asta”, a spus Mats Wilander, potrivit Tennis World USA.

The post Emma Răducanu și-a pierdut strălucirea! Sportiva a fost spulberată în primul meci al sezonului de Elena Rybakina: scor neverosimil la Sydney appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă