Emma Răducanu, încântată de noul ei antrenor: ”A lucrat deja cu o mare jucătoare, mă va ajuta enorm!””

3 săptămâni in urmă 8

Emma Răducanu se despărțise de Andrew Richardson imediat după ce a devenit campioană la New York, iar acum a anunțat că noul ei antrenor este Torben Beltz.

Torben Beltz este noul antrenor al Emmei Răducanu

Britanica a încheiat oficial sezonul și este gata să înceapă pregătirea pentru 2022.

”Abia aștept să lucrăm împreună, este un antrenor cu multă experiență. A lucrat cu Angelique Kerber înainte, o mare jucătoare.   

Cred că experiența lui îmi va fi sigur de ajutor, mai ales că eu nu am deloc. El mă poate ghida, am mare încredere în el.

Este și un tip optimist, foarte vesel, aduce multă energie echipei mele, este un lucru foarte important când ești mereu pe drumuri la diverse turnee”, a declarat Emma Răducanu, conform tennis.com.

Torben Beltz a antrenat-o pe Angelique Kerber în 3 rânduri, între 2004 și 2012, apoi între 2014 și 2017, revenind alături de jucătoarea din Germania și în 2020. 

În aceste perioade, Kerber a câștigat 3 turnee de Gand Slam și a ajuns pe primul loc în clasamentul WTA.

Beltz a mai lucrat timp de 3 ani și cu Donna Vekic din 2017 până în 2020, interval în care croata a ajuns în premieră în top 20.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă