Emanuel Gyenes a terminat pe locul 23 Raliul Dakar 2021.  Cine este câștigătorul competiției din Arabia Saudită la clasa moto

1 lună in urmă 1

Argentinianul Kevin Benavides a câştigat Raliul Dakar la clasa moto. Românul Emanuel Gyenes a încheiat competiţia pe locul 23 în clasamentul general.

La ediţia a 43-a a tradiţionalului raliu raid, Benavides a fost urmat în ierarhia finală la 4 min 56 sec de americanul Ricky Brabec (Honda), care a câştigat ediţia de anul trecut, prima găzduită de Arabia Saudită. Podiumul a fost completat de britanicul Sam Sunderland (KTM), la 15 min 57 sec de sud-american.

Ultima etapă, desfăşurată între Yanbu şi Jeddah, pe 200 km, a fost câştigată de Ricky Brabec, în 02 h 17 min 02 sec, urmat de Benavides, la 02 min 17 sec, şi de austriacul Matthias Walkner (KTM), la 04 min 13 sec.

Emanuel Gyenes a terminat pe locul 23 Raliul Dakar.  Cine este câștigătorul competiției din Arabia Saudită la clasa moto

Românul Emanuel Gyenes (KTM) s-a clasat pe locul al 24-lea, 28 min 33 sec de învingător.

La general, Gyenes a terminat pe locul 23, la 08 h 48 min 14 sec de câştigător. Sătmăreanul, care era campionul clasei Malle Moto (fără asistenţă tehnică), a încheiat anul acesta pe locul al doilea, la 01 h 02 min 05 sec de lituanianul Arunas Gelazninkas. La clasa Marathon, pe care Gyenes a câştigat-o în 2011 şi 2015, pilotul echipei Autonet s-a clasat al doilea, la 05 h 06 min 39 sec de spaniolul Tosha Schareina, anunță Agerpres.

Kevin Benavides secures Honda’s second Dakar Rally title in a row after seeing off the threat of KTM’s Sam Sunderland on the final stage:https://t.co/dn4eaVlvxa #Dakar2021

— Motorsport.com (@Motorsport) January 15, 2021

Gyenes a reuşit să încheie cu bine Raliul Dakar 2021 după ce în iunie a suferit o fractură la piciorul drept. Gyenes a participat pentru a 11-a oară la Raliul Dakar, fiind a noua oară când termină cursă. Cea mai bună clasare a sa rămâne cea din 2016, când s-a clasat pe locul 14 la general. Celelalte performanţe înregistrate la Dakar sunt victoriile de la clasa Marathon (2011, 2015) şi Malle Moto (2020).

Emanuel Gyenes a pilotat o Honda 450, mai veche cu două generații decât cele ale marilor favoriți.

Cea de a 42-a ediţie a Raliului Dakar a debutat pe 4 ianuarie, cu startul festiv din Jeddah. Au fost programate 12 etape, iar câștigătorii au fost desemnați în Qiddiyah (17 ianuarie), după ce au parcurs în total 7.856 de kilometri.

The post Emanuel Gyenes a terminat pe locul 23 Raliul Dakar 2021.  Cine este câștigătorul competiției din Arabia Saudită la clasa moto appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă