EMA, despre a patra doză de vaccin anti-COVID: Nu există date care să susțină această abordare

6 zile in urmă 25

Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA) și-a exprimat marți, 11 ianuarie, îndoielile cu privire la necesitatea unei a patra doze a vaccinului anti-COVID, având în vedere că în prezent nu există date care să susțină această abordare. EMA mai transmite că sunt căutate mai multe date despre varianta Omicron, care se răspândește rapid, informează News.ro, care citează Reuters.

„În timp ce utilizarea unei doze suplimentare poate face parte din planurile de urgență, vaccinările repetate la intervale scurte de timp nu ar reprezenta o strategie durabilă pe termen lung”, a declarat Marco Cavaleri, șeful Strategiei Vaccinurilor al EMA, într-o conferință de presă.

Oficialul EMA și-a exprimat îngrijorarea că o strategie de a administra o doză de rapel la fiecare patru luni prezintă, ipotetic, riscul de a supraîncărca sistemul imunitar al oamenilor și de a duce la oboseală în rândul populației.

Cavaleri a mai spus că sunt necesare mai multe date despre impactul noii variante asupra vaccinurilor și o mai bună înțelegere a evoluției valului actual, pentru a decide dacă este necesar un vaccin specific pentru tulpina Omicron.

„Este important să existe o bună discuție în jurul alegerii compoziției vaccinului pentru a ne asigura că avem o strategie care nu este doar reactivă… și să încercăm să găsim o abordare care să fie adecvată pentru a preveni o variantă viitoare”, a spus el.

EMA a precizat că în prezent poartă discuții cu dezvoltatorii de vaccinuri în cazul în care va fi nevoie de un vaccin actualizat, dar a adăugat că orice astfel de schimbare va trebui să fie coordonată la nivel global.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă