Eliza și Cosmin Natanticu vor să devină părinți. Primele declarații: „Ne dorim, însă nu s-a întâmplat”

4 săptămâni in urmă 23

În septembrie 2018, actorul Cosmin Natanticu s-a căsătorit cu cântăreața Eliza Georgescu, iar nași le-au fost Cătălina și Mihai Bobonete. Acum, la trei ani de la căsătorie, cei doi vor să își mărească familia, să devină părinți. Eliza a fost cea care a făcut acum declarații despre acest subiect.

Invitată în emisiunea „Cea mai tare din parcare”, la Antena Stars, Eliza a vorbit despre viața personală, despre căsnicia cu Cosmin Natanticu. A avut numai cuvinte de laudă la adresa soțului ei. Cântăreața nu s-a ferit să vorbească și despre un subiect mai delicat din viața ei. Își dorește sau nu copii?

„Ne dorim, însă nu s-a întâmplat. Am mai pus în balanță ceea ce se întâmplă acum cu COVID, cu anumite situații și nu știu, parcă mă înspăimântă ideea de a naște într-o maternitate sau într-un spital, unde sunt tot felul de cazuri, de microbi, bacterii.

Nu sunt vremurile cele mai bune, nu judec pe nimeni, vorbesc strict din ce îmi doresc eu, dar dacă Dumnezeu ne dă și ne ajută, ne face un cadou frumos, o să-l primim cu mare drag.”, a declarat Eliza Natanticu, la Antena Stars, conform spynews.ro.

eliza-si-cosmin-natanticu-vor-copii-11Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 10

Eliza a dezvăluit cu sinceritate că dorința cea mare a ei și a soțului e aceea de a avea un copil. Crede însă că se va întâmpla la momentul potrivit. „Eu aș vrea gemeni. Am zis să facem doi deodată. Cred că aș fi o mamă bună.”, a mai dezvăluit artista la TV.

 „Ne dorim, însă nu s-a întâmplat”

În prezent, Eliza și Cosmin Natanticu fac echipă la „Asia Express”, sezonul 4. Ediția din seara aceasta a emisiunii vine cu o surpriză pentru cele șase echipe rămase în cursa celui mai dur reality-show, dar și pentru telespectatori.

Cum piatra a fost verde, echipei formate din Eliza și Cosmin Natanticu i se va adăuga un invitat-surpriză care îi va însoți pe tot parcursul traseului: „O fi vreun model? Cineva important? Nu știam ce ne așteaptă, dar știam ce îl așteaptă pe Natanticu. Va fi foarte interesant”. Prezența unui invitat-surpriză în „Asia Express” nu se va rezuma doar la asta, căci, dacă Eliza și Cosmin vor ști să își joace cărțile cum trebuie, personajul s-ar putea dovedi un real ajutor pentru cei doi.

Ce rol va avea acesta și care va fi reacția vedetelor atunci când vor afla despre cine este vorba, telespectatorii Antenei 1 pot urmări duminică, de la 20:00: „M-au trecut toate căldurile!”, va spune Eliza șocată.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă