Elisabeta Lipă: E trist să văd acest miting în faţa MTS, în sport e din ce în ce mai rău

1 lună in urmă 17

Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj (FRC), Elisabeta Lipă, a declarat, marţi, că este trist să vadă un miting în faţa sediului Ministerului Tineretului şi Sportului, ea precizând că, din păcate, în sport este din ce în ce mai rău şi cluburile trăiesc de pe o zi pe alta. "Este prima dată când văd aşa ceva în faţa ministerului. Şi este trist. Din ce am înţeles, se revendică nişte lucruri normale aş putea spune, adică finanţare pe nişte criterii ale federaţiilor, o finanţare a cluburilor... pentru că la ora actuală cluburile noastre trăiesc de pe o zi pe alta. S-a ajuns să nu mai poţi trimite un sportiv la un Campionat Naţional, nu mai vorbim de cantonamente, masă-casă, medicaţie, aşa cum normal cere sportul de înaltă performanţă. Din păcate, este din ce în ce mai rău în sport pentru că acum cluburile trăiesc de pe o zi pe alta", a afirmat Lipă, la intrarea în clădirea MTS, acolo unde îşi are sediul şi Federaţia Română de Canotaj. "Eu îmi doresc ca mitingul de azi să-şi găsească răspuns la toate punctele pe care le revendică pentru că e trist. Nu îmi vine să cred, se zbârleşte pielea pe mine când văd ce e în faţa Ministerului Tineretului şi Sportului. Sportul este o lume care nu e obişnuită să iasă în stradă, o lume care nu e obişnuită să-şi revendice nişte drepturi. Această lume este obişnuită să găsească un răspuns la ministru, la secretarul general, la secretarii de stat... noi nu suntem obişnuiţi să ieşim în stradă să ne cerem drepturile. Şi totuşi e trist ce văd azi aici", a adăugat Lipă, care nu a participat la miting. Întrebată dacă va discuta cu ministrul Eduard Novak despre nemulţumirile protestatarilor, Elisabeta Lipă a răspuns: "Dacă o să fie cazul şi o să fie nevoie, o să vorbesc cu domnul ministru. Pentru că am fost şi eu în poziţia dumnealui şi nu e confortabil să ai aşa ceva la geamul biroului. E trist şi sper ca tot ce vedem azi aici să fie şi pentru ultima oară". Aproximativ 100 de membri ai Sindicatului Naţional Sport şi Tineret (SNST), în principal angajaţi ai federaţiilor naţionale sportive şi ai cluburilor din Capitală, au protestat, marţi, în faţa sediului Ministerului Tineretului şi Sportului împotriva actualei conduceri a MTS şi a politicilor sale "anti-sport". Mitingul de protest, care a avut loc chiar de Ziua Internaţională a Sportului pentru dezvoltare şi pace, sărbătorită în fiecare an pe 6 aprilie, se doreşte a fi un semnal de alarmă cu privire la sărăcia existentă în domeniile sport şi tineret şi la măsurile incoerente care duc la scăderea rezultatelor şi la creşterea abandonului sportiv. Protestatarii au adus în faţa sediului MTS un sicriu şi o cruce din lemn pe care au inscripţionat "Sportul Românesc". Ei au folosit vuvuzele şi tobe şi au afişat mai multe pancarte cu mesaje precum: "Răspundem la sfidare cu un miting şi mai mare", "Ruşine, ruşine, ruşine să vă fie", "Salarizare unitară pentru voi e apă chioară", "Dialogul l-aţi blocat şi salarii aţi îngheţat", "Afară de tot, cu hoţii din sport, plecaţi încet şi din tineret", "Vrem să muncim, nu să cerşim", "Posturi blocate, o altă nedreptate", "Sport şi Tineret, cel mai prost buget", "Bugetul îl negociaţi, fără procent nu-l daţi", "Puteţi să vă supăraţi, de astăzi nu mai furaţi" şi "UDMR, jos labele de pe patrimoniul Sportului". Sindicaliştii consideră că bugetele alocate în anul olimpic 2021 nu asigură minimul necesar pentru pregătirea tinerilor şi sportivilor şi nici nu poate restabili funcţionalitatea bazelor sportive, taberelor şi centrelor de agrement. Nemulţumirile principale ale protestatarilor sunt: suspendarea dialogului social; lipsa de transparenţă privind descentralizarea; incertitudinea locurilor de muncă; inechităţile salariale; inexistenţa unor criterii în acordarea bugetelor către subordonate / federaţii sportive naţionale, precum şi a premierilor sportivilor, antrenorilor şi colectivelor tehnice; blocarea posturilor vacante, MTS fiind singurul minister care nu scoate posturile la concurs deşi în sistemul bugetar au fost ridicate interdicţiile privind angajările. AGERPRES (A-autor: Marius Ţone, editor: Adrian Drăguţ, editor online: Simona Aruştei)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă