Elena Udrea, prima reacție după ce a fost condamnată la 8 ani de închisoare: „A fost un șoc”

2 luni in urmă 1

Elena Udrea a reacționat la Antena 3, după ce fost condamnată marți la opt ani de închisoare (șase ani cu executare, plus un spor de 2 ani) de Curtea de Apel București. Decizia nu este însă definitivă.

„Pentru mine a fost un șoc. M-am întors în țară cu convingerea că ceva s-a schimbat în Justiție și că poți să te aperi, ceea ce eu nu am făcut în dosarul Gala Bute. Că poți să te aperi, să  aduci probe, și să demonstrezi că acuzațiile procurorilor doamnei Kovesi sunt nelegale, nedovedite”, a declarat Elena Udrea la Antena 3.

Am probat în acest dosar, chiar nu știu ce puteam să mai fac. Din acest punct de vedere sunt liniștită, am făcut tot ce se putea face. Am adus toate probele care se puteau aduce că acuzațiile procurorilor erau rupte de realitate

Elena Udrea:

Fostul ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului s-a apărat precizând că „instanța recunoaște că nu exista reglementare legală pentru luarea de mită pentru altul, așa cum a fost descrisă fapta mea, deci judecătoarea aceasta recunoaște că nu exista text de lege care să incrimineze faptele”.

„Deși judecătoarea recunoaște că așa au stat lucrurile și că nu exista text de lege incriminator, mă condamnă la 6 ani de închisoare cu executare, spunând că, de fapt, erau niște tratate internaționale la care România aderase. Păi tratatele internaționale se aplică doar în ceea ce privește drepturile omului, și și atunci, dacă legislația internă nu prevede clauze mai favorabile cetățenilor”, a explicat Elena Udrea..

Elena Udrea a acuzat-o de ”slugărnicie” și ”răspuns la comandă” pe judecătoarea de la Curtea de Apel care a dat decizia de marți.

Dacă ei voiau doar să îi dea un avertisment, sau să se răzbune pe Traian Băsescu, să îl atace, era suficient din șase acuzații care mi s-au adus, să mă condamne pe una singură, era același lucru. De ce au trebuit să mă condamne și pe cele mai absurde dintre acuzații?

Elena Udrea:

”Cu toate acestea, judecătoare mă condamnă și pentru această spălare de bani. Această femeie a ținut să mă condamne pe fiecare acuzație a procurorilor. Dovadă mai mare de slugărnicie, de răspuns la comandă, că nu pot să cred că are ceva personal cu mine, nu pot să cred că mă urăște pe mine atât de tare încât să țină să mă condamne chiar și pe cele mai absurde acuzații care s-au adus în acest dosar”, a mai declarat aceasta.

Elena Udrea a conchis, supărată: ”Femeia asta a dat o decizie absurdă! Nu știu cum va dormi la noapte! O blestem să simtă copiii ei ce simte copilul meu”.

La ultimul termen al procesului de la Curtea de Apel București, pe 26 ianuarie 2021, procurorul de ședință de la DNA a cerut condamnarea Elenei Udrea la 12 ani de închisoare pentru instigare la luare de mită şi spălarea banilor, informează HotNews.ro.

„Toate faptele sunt în stare de concurs real. Vă rugăm să aplicaţi şi un spor de pedeapsă, în virtutea gravităţii faptelor comise prin prisma funcţiei deţinute şi a dispreţului total faţă de lege”, a spus procurorul.

Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, implicată direct în campania lui Traian Băsescu, candidat la alegerile prezidenţiale din 2009, a fost trimisă în judecată pentru instigare la luare de mită (două fapte) şi spălare a banilor (cinci fapte).

FOTO: Hepta

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă