Elena Udrea, geloasă pe fiica ei de 2 ani. Declarațiile ei sunt șocante, ce s-a întâmplat

1 lună in urmă 2

Elena Udrea a făcut declarații neașteptate de Ziua Femeii. Fostul politician a povestit că fiica ei i-a provocat anumite motive de gelozie. Toate problemele au fost rezolvate în familie.

Elena Udrea, geloasă pe soț pentru că fiica dorea într-o perioadă să petreacă mai mult timp cu tatăl

Prezență optimistă, Elena Udrea și-a făcut apariția pe sticlă chiar de 8 Martie, fiind prima intervenție de acest fel după vestea condamnării primită în urmă cu câteva zile. Ea a vorbit despre modul în care a ajuns la gelozie din cauza faptului că fiica ei, Eva Maria, în vârstă acum de doi ani, dorea să petreacă mai multe momente cu tatăl, Adrian Alexandrov, și nu cu ea, atunci când bărbatul ajungea acasă.

„Am înțeles că iubirea poate fi împărțită, deși la început eram geloasă. Mi-au explicat și alte mămici că este normal să mă simt așa, că va trece cu timpul. Dar nu era normal să fiu geloasă pe o fetiță de 2 ani. Voia să stea doar cu tatăl ei (n.r.: Adrian Alexandrov), însă am reușit să ne revenim cu asta.

Voi merge la o întâlnire cu câteva apropiate, îmi voi lua fetița de la grădiniță, după ne vom opri să luăm un tort, mergem acasă și îl așteptăm pe tati (n.r.: Adrian Alexandrov), după care vom sărbători alături de toate femeile din familia noastră. Vreau să le doresc o primăvară frumoasă tuturor femeilor din România. Îmi doresc ca fiecare mamă să fie fericită cu copiii ei!”, a declarat Udrea într-un interviu pentru Kanal D.

Curtea de Apel discută solicitarea DNA

Elena Udrea a făcut declarații vineri, la Curtea de Apel București, care judecă cererea DNA de a o plasa sub control judiciar, măsură care implică și interdicția de părăsire a teritoriului natal.

„A fost o decizie ilegală. Despre cazul plecării mele în Costa Rica nu cred că e momentul să discutăm. Cu toate acestea, eu m-am întors de bunăvoie de acolo și acum nu cred că trebuie să fie vreun risc să plec undeva, câtă vreme mi-am asumat să vin să trăiesc în România”, a declarat aceasta.

Fostul ministru al Dezvoltării a primit 8 ani de detenție pentru instigare la luare de mită și spălare de bani în dosarul finanțării campaniei electorale din 2009.

The post Elena Udrea, geloasă pe fiica ei de 2 ani. Declarațiile ei sunt șocante, ce s-a întâmplat appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă