El Salvador construiește primul oraş Bitcoin din lume! Viitoarea metropolă își va procura energia de la un VULCAN

2 săptămâni in urmă 39

LUNI, 22 NOIEMBRIE 2021, 23:42

SURSĂ: realitatea.net AUTOR: Alexandru Buzica

Vorbind la un eveniment care a încheiat o săptămână de promovare a bitcoinului în El Salvador, Bukele a declarat că viitorul oraş BITCOIN va fi construit in regiunea estică, acolo unde va obţine energie geotermală de la un vulcan.

"Investiţi aici şi câştigaţi toţi banii pe care îi doriţi", a declarat Bukele în staţiunea balneară Mizata. 

"Acesta este un oraş complet ecologic, care funcţionează şi este alimentat de un vulcan", a adăugat el.

Infrastructura publică va costa aproximativ 300.000 de bitcoini, spun reprezentantii din El Salvador.

El Salvador a devenit în septembrie prima ţară din lume care a adoptat bitcoin ca mijloc legal de plată.

Deşi Bukele este un preşedinte popular, sondajele de opinie arată că salvadorienii sunt sceptici cu privire la dragostea sa pentru bitcoin, iar introducerea acestuia, una cu probleme, a alimentat protestele împotriva guvernului.

Asemănând planul său cu oraşele fondate de Alexandru cel Mare, Bukele a declarat că oraşul Bitcoin City va fi circular, cu un aeroport, zone rezidenţiale şi comerciale şi va avea o piaţă centrală proiectată pentru a arăta ca un simbol bitcoin din aer.

De asemenea, El Salvador a plănuit să emită primele obligaţiuni bitcoin în 2022, a precizat Bukele, sugerând că acest lucru se va întâmpla peste 60 de zile.

"Acest lucru va face din El Salvador centrul financiar al lumii", a menţionat presedintele tarii din America Latina.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă