El este omul pentru care s-au certat Meme Stoica și Gheorghe Mustață! „Nu are copii și nu poate să înțeleagă prin ce a trecut Mihai când a fost înjurat” | EXCLUSIV

2 săptămâni in urmă 29

Mihai Stoica, managerul general al clubului FCSB, și Gheorghe Mustață, liderul galeriei roș-albaștre, au intrat într-un conflict de la distanță din cauza unui alt reprezentant al suporterilor.

După eliminarea lui FCSB din Cupa României, scor 0-1 în fața rivalei Dinamo, Gheorghe Mustață i-a cerut lui Mihai Stoica să își dea demisia, iar oficialul i-a transmis că ar trebui să își prezinte scuzele pentru atitudinea pe care galeria o are față de el și față de fiica sa.

Mihai Stoica a explicat într-o postare pe Facebook că suporterii i-au înjurat fiica, motiv pentru care a rupt legătura cu aceștia.

El este omul pentru care s-au certat Meme Stoica și Gheorghe Mustață

Managerul lui FCSB a dezvăluit cine a fost „capul răutăților” pe vremea când Gheorghe Mustață era în închisoare, iar acesta din urmă a încercat să îi ia apărarea lui Adrian Dumitrașcu, liderul brigăzii Tornado.

„Eu îl înțeleg pe Mihai Stoica pentru că și eu sunt tată de copii. Am incercat să discut cu Adrian Dumitrașcu, noi îi spunem Copilu’, și să îi explic că Meme nu se afla la vremea aia într-o stare prea bună, deoarece fata lui avea probleme grave de sănătate.

Când Meme spune că a fost înjurat de fiica lui, eu nu eram acasă. Ulterior, când eu am venit acasă, am încercat să port o discuție cu Copilu’ și să îi explic și lui cum stă situația. El nu are copii și poate îi e greu să înțeleagă că îl doare pe un părinte, dar mi-a spus că vrea să meargă și să se întâlnească personal cu Meme ca să îi explice la rândul său cum au stat lucrurile.

Meme nu a vrut să se întâlnească deloc cu acest băiat, iar acum el a rupt legătura cu noi toți. Nu mi se pare normal acest lucru, pentru că noi facem foarte multe sacrificii pentru Steaua și nici nu pot să îl scot din galerie pe Copilu’…”, a spus Gheorghe Mustață, pentru ProSport.

The post El este omul pentru care s-au certat Meme Stoica și Gheorghe Mustață! „Nu are copii și nu poate să înțeleagă prin ce a trecut Mihai când a fost înjurat” | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă