Efectele pandemiei în școală. O scădere cu 18 puncte a procentului copiilor care puteau să rezolve probleme de o anumită dificultate, iar decalajele sunt și de 50%, spune Dragoș Iliescu, profesor universitar și expert internațional în testare: Simplificat, „un copil care lua nota 6 înainte de pandemie, ia acum 4”

1 săptămână in urmă 19

https://cdn.edupedu.ro/wp-content/uploads/2021/11/Dragoș-Iliescu-Digi24.jpg
„18% înseamnă că o cincime au pierdut, în medie”, a declarat Dragoș Iliescu despre pierderile în cunoștințe ale copiilor, măsurate în perioada pandemiei în raport cu situația dinaintea acestei perioade. Într-un interviu pentru Digi24, profesorul universitar, expert în testare internațională, a spus că în zonele rurale și în rândul anumitor categorii dezavantajate decalajele sunt și de 40-50%.

Profesorul explică, într-un mod simplificat, ce înseamnă un decalaj de 18% – „elevii care luau 10 înainte, iau 8 acum și copiii care luau 6 înainte, iau 4 acum, adică pierd 20% din notă. Asta e explicația simplificată, dar în realitate interpretarea este că dacă te uiți la dificultatea unei probleme și la care este volumul din populația școlară care poate rezolva problema aceea, volumul este cu 20% mai mic”.

liescu spune că cea mai mare pierdere înregistrastă în rândul elevilor și al copiilor nu este însă în privința cunoștnțelor academice, în „partea de dezvoltare socială și emoțională”, care, în opinia psihologului Dragoș iliescu „s-a dus complet fiindcă nu poți să discuți despre modele de comportament social și civic la distanță”.

Redăm analiza lui Dragoș Iliescu:

„Cu siguranță avem suficiente date acum pentru a ne uita foarte bine la efecte. Sunt mai multe instituții care au lucrat și au pus astfel de date acum pe masă, în curând într-o săptămână o să iasă un raport mare al OECD, exact aceeași organizație care organizează testele PISA, cu ocazia cărora ne lamentăm noi atât de mult o dată la trei ani, care o să evalueze impactul primului an de pandemie asupra educației pe un eșantion foarte mare de țări și o să vedem ce-o să spună ei, nu o să spună neapărat de bine. În România avem câteva date din acest punct de vedere, noi le-am mai pus de masă – și când zic noi, mă refer acum la un proiect, altul decât cel de la universitate – și datele astea sunt foarte îngrijorătoare din mai multe puncte de vedere.

În primul rând arată decalaj. Arată că, de principiu, avem un decalaj și suntem în poziția foarte fericită de a fi putut să măsurăm eșantioane reprezentative de copii, de elevi ai României, de la clasa I până la clasa a XII-a, înainte de pandemie, după primele 6 luni de pandemie, după primele 12 luni de pandemie, după primele 18 luni de pandemie și tot așa, și poți să compari acest eșantion reprezentativ și vezi decalaj. Deci mediile sunt mai joase, putem să discutăm cât de mare este decalajul acesta.

Poate că nu este extraordinar de mare când spui 18%. 18% după un an de pandemie nu este groaznic, se putea și mai mare, putea fi la 50%.

Pe de altă parte România nu stătea oricum foarte bine, acei 18% înseamnă că o cincime au pierdut, în medie. Mai îngrijorător este că în competențele educaționale această pierdere este decontată diferențial: anumiți copii, anumite populații, anumite grupuri decontează diferențial această pierdere.

Sunt grupuri în care aproape nu se vede această pierdere, unele grupuri au fost poate mai protejate în fața acestui asalt și sunt altele care au fost extrem de vulnerabile. În mod normal grupurile care erau vulnerabile sunt și mai vulnerabile la aceasta adversitate, ceea ce e de bun simț fiindcă erau vulnerabile dintr-un motiv anume și motivul acela nu s-a schimbat. Și vorbesc aici, în mod special, de grupurile dezavantajate care provin din medii defavorizate unde diferența aceasta este masivă pe criterii de statut socioeconomic. Și aici oricum noi aveam o diferențiere foarte mare la PISA și la orice alt tip de test internațional comparativ, din acest punct de vedere. Deci ăsta este un lucru groaznic, asta înseamnă că cei care aveau nevoie de mai multă grijă din partea noastră sunt cei care au primit de fapt și mai puțină grijă din partea noastră. Și cei care erau în risc oricum de a fi pierduți, au fost cu siguranță pierduți. 

Ce înseamnă 18% decalaj? Asta înseamnă că elevii care luau 10 înainte, iau 8 acum și copiii care luau 6 înainte, iau 4 acum, adică pierd 20% din notă. Asta e explicația simplificată, dar în realitate interpretarea este că dacă te uiți la dificultatea unei probleme și la care este volumul din populația școlară care poate rezolva problema aceea, volumul este cu 20% mai mic.

Urbanul are o cădere foarte mică, în mod special urbanul mare, în mod special grupurile din urbanul mare care vin din familii afluente, care aveau oricum resursele să compenseze această cădere… Fac o paranteză pentru a contura fenomenul care există în România – în mare fenomenul este acesta: România nu se achită de obligația pe care o are față de viitorii săi cetățeni, față de elevi care sunt acum în școală, în mod cert nu se achită, oferă o educație foarte proastă calitate. Ai în anumite contexte părinți care sunt totuși interesați de educația propriilor copii și iau educația propriilor copii în mănă, mai mult sau mai puțin: școală privată, compensație prin alte tipuri de educație, meditații, cum le zicem de cele mai multe ori sau alte tipuri de ajutor pe care îl pot da. Simplul fapt că știi că educația este mai importantă și petreci mai mult timp cu copilul, sau că faci teme cu el sau ea și că discutați aspecte care sunt importante pentru educație sau teme care sunt interesante despre societate și civism, lucrurile astea se imprimă în mod pozitiv asupra prestației copilului respectiv. Aceste categorii înregistrează scăderi minimale 3 – 4%, nu mai mult. 

Iar asta era valabilă și înainte de pandemie, așa funcționa educația înainte de pandemie, de ce ar funcționa în pandemie altfel? Părinții care au fost interesați și care au avut și resursele au putut să facă ceva pentru a compensa.

Ne lamentăm că nu avem coeziune socială, e evident când contractul social este rupt. Ce observăm în partea cealaltă sunt scăderi de 40 – 50% și, în anumite categorii defavorizate, dezangajare completă.

Alienarea față de școală este principalul predictor, spunem în cercetare, pentru abandonul școlar. Știm că stăm foarte prost cu abandonul școlar, iar acesta a crescut imens acum, în pandemie. Mecanismul e relativ ușor de înțeles. L-aș explica mai degrabă din perspectiva pe care o ai atunci când ești angajat față de ceva, față de un om politic sau față de o echipă de fotbal, de exemplu sau orice alt lucru la care ții. Cum te comporți față de acel lucru la care ții: în primul rând ești un mesager al acelui lucru, vorbești de bine lucrul respectiv, când cineva vorbește de rău lângă tine sari și-l aperi, stai să vezi că nu-i chiar așa, nu am făcut acum o să facă pe viitor, dar dacă ușor-ușor te dezangajezi devi cinic față de acel obiect, nu-ți mai pasă de acel lucru.

Ce se întâmplă cu un copil când e angajat față de școală? Îi pasă, se implică, merge cu entuziasm, găsește lucruri relevante pentru el și pentru viitorul lui, îi respectă de pe profesor și îi vorbește de bine, îi place o materie sau alta, sau toate, cumva școala este un loc în care merge cu plăcere fiindcă face și alte lucruri în afară de școală – socializează cu prietenii, are o echipă de baschet și așa mai departe. Când te dezangajezi, ce se întâmplă? Devii cinic și cârcotaș, nu-i respecți pe profesori, nu găsești nimic în școală și ești convins că școala nu e importantă pentru viitorul tău și dezvoltarea ta, asta înseamnă că nu mai are sens să stai acolo și o să te lași de școală și n-o să înveți. 

La finalul celor 12 clase ce fel de cetățeni vor ieși din școală? În România nu discutăm despre asta, discutăm despre impactul pandemiei asupra educației și despre decalajul pe care l-a provocat, nu cred că sunt mulți cetățeni care s-ar mira când ar auzi că există un decalaj, ce se pune pe masă este decalajul în competențele academice, adică în cunoștințe și competențe de matematică, de limba română, de biologie și de alte lucruri de genul acesta fiindcă există cumva în continuare această reprezentare socială parțial corectă, dar incompletă cu siguranță, că școala asta trebuie să-ți dea și doar asta trebuie să-ți dea. Evident că școala are și alt rol, are și altă menire, îți spune pe masă roluri despre ce înseamnă un cetățean, ce înseamnă cetățenie activă, modele de comportament, de etică și așa mai departe. Pe toate acestea tot în școală le-am deprins din foarte multe puncte de vedere. Dacă din punct de vedere al competențelor educaționale academice mai suntem unde suntem, în pandemie, această parte de dezvoltare socială și emoțională s-a dus complet fiindcă nu poți să discuți despre modele de comportament social și civic la distanță.

Ceea ce ne va arăta raportul OECD de peste o săptămână este că da, peste tot s-au dus, acolo unde școala închisă. De-aia e nevoie să te duci să te vezi acolo, să te duci fizic la școală, în online nu poți să transmiți modele de comportament decât mult, mult mai greu spre deloc. Evident, nu contează cât de multă matematică l-ai ajutat pe copilul tău să recupereze, în condițiile în care el nu a avut ocazia să dispute teme importante pentru momentul lui în dezvoltarea emoțională cu colegii și cu profesorii săi”.

Despre testarea standardizată inițială făcută de Inspectoratul Județean Iași

„Un număr de inspectori vizionari au spus „ce ar fi dacă noi am face o radiografie de genul ăsta sistemului”. Nu este promovată de la centru și nu știu dacă vă dați seama cât de greu e să faci în educația din România ceva ce este formal și nu e promovat de la centru. E un risc masiv pentru oamenii care au făcut asta, în carierele lor. Poți să faci multe lucruri informale, la mica înțelegere, care nu sunt avizate de centru, dar lucruri formale, cum ar fi să testezi întreaga populație școlară unui județ, e dificil. Dar profesorii din Iași au făcut-o, au făcut un test, (…) pentru toată materia școlară. Au făcut acest test și l-au aplicat tuturor copiilor din toate școlile rural-urban și în momentul ăla au putut să compare. Există un termen, nu știu cum s-ar traduce în română, responsabilitate zicem de cele mai multe ori, dar în engleză are puțin are o altă nuanță „accountability”. Aceste testări standardizate îți dau acest tip de responsabilitate pentru că atunci când faci acest gen de testare, sigur că tu testezi elevii până la urmă, și poți să dai un feedback elevului, iar profesorul poate personaliza intervenția, dar tu poți la fel de bine să compari școli. Poți la fel de bine să compari profesori între ei. Și asta a arătat testul, iar brusc acum putem să vedem cât de performantă este, cel puțin în județul Iași, educația în urban, rural, la anumite clase, la anumite școli.

Concluziile sunt exact cum mă așteptam, că există acel decalaj între urban și rural.

Ne mai arată ceva testul ăsta: e dat în pandemie, ei nu au dat un test similar înainte de pandemie, dar cât de bine s-au priceput ei ca profesori și sunt profesori cu experiență acolo și profesori foarte cunoscuți în România, au făcut ca testul să fie mediu ca dificultate, deci nu este un test extrem de dificil, ci un test la care ei au avut o așteptare rezonabilă ca orice copil să iau o notă de 5. Și ce au văzut este că acum, în mijlocul pandemiei, testând materia ultimului an, adică acelui an de pandemie, școli întregi nu au trecut de 5. Deci nu câțiva copii, școli întregi nu au trecut de nota 5”.

Articolul Efectele pandemiei în școală. O scădere cu 18 puncte a procentului copiilor care puteau să rezolve probleme de o anumită dificultate, iar decalajele sunt și de 50%, spune Dragoș Iliescu, profesor universitar și expert internațional în testare: Simplificat, „un copil care lua nota 6 înainte de pandemie, ia acum 4” apare prima dată în Edupedu.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă