EDITORIAL DECEBAL RĂDULESCU | Gică Popescu vrea să fie președinte LPF. Plus alte trei observații

3 săptămâni in urmă 14

Dintr-un contestatar fervent și argumentat pentru Burleanu, Cristi Balaj a devenit inofensiv. Dintr-o mutare. Care mutare rezolvă o situație viitoare ce putea să pară deranjantă, chiar grea pentru actualul șef al FRF. În urmă cu un an, din declarații, am înțeles cu toții că Balaj va fi un candidat puternic pentru șefia FRF.

Alegerile sunt anul viitor. Azi, după transferul la CFR, lupul colțos a devenit miel. Și-a găsit culcuș și iarbă moale, chiar în ograda mai marelui de la Federație. La CFR, influența lui Vasile Dîncu e de notorietate, așa cum de notorietate e și relația politicianului PSD cu Răzvan Burleanu. Lucrătura e totală și închide orice luptă reală pentru șefia FRF.

Conducătorul suprem va avea, probabil, un sigur contracandidat, Sorin Răducanu. Cu alte cuvinte cale liberă pentru un nou mandat. Dar și mai surprinzătoare va fi funcția pe care o va deține în club Cristi Balaj. Deocamdată, în acte, el va fi președintele unui ONG care ar aparține de CFR și nu va avea niciun fel de drept de semnătură la club.  Nu va fi vreun factor de decizie, munca lui neavând vreo legătură cu modul în care s-a desfășurat mandatul fostului președinte, Marian Copilu. Va avea o misiune mai mult onorofică.

Gică Popescu vrea să fie președinte LPF. Plus alte trei observații! De ce au pus batista pe țambal?

Și la fotbal e ca în politică. Totul până la interese de grup sau personale. S-a putut observa că în ultima vreme relația dintre LPF și FRF s-a îndulcit. Există personaje din fotbal care povestec că Gino Iorgulescu și Răzvan Burleanu s-au înțeles să nu se mai atace reciproc din anumite motive.

De fapt, nu Gino era cel mai aprig contestatar din Ligă pentru Burleanu, ci Secretarul General Justin Ștefan. „Burleanu este un eșec din punct de vedere sportiv, financiar și juridic. Vă demonstrez cu probe asta. Să fie foarte clar. Eu fac parte din opoziția față de Burleanu”. Așa suna o declarație a domnului Ștefan cu mai multe luni în urmă.

Azi, Gino i-a dat ordin să tacă. Dacă nu e așa, să mă contrazică. Ultima postare a dânsului pe facebook e cu o vulpiță drăguță fotografiată într-o vacanță. Dar nu asta cred că l-a descurajat cel mai tare pe domnul Justin. Adică nu faptul că Burleanu l-a redus la tăcere prin Gino. Ci mai degrabă semnalul clar că n-are cum să candideze la șefia LPF. Toată lumea vorbea despre asta. Ștefan se gândea la mutarea asta.

În 2022 sunt alegeri și la LPF. Povestea ciudată abia acum începe. Pentru că apare un nou personaj. Susținut politic. Care vrea cu toată forța să dețină o funcție în fotbal.

Iar în mediile înalte umblă vorba că Gică Popescu dă din coate și face tot ceea ce îi stă în puteri să devină următorul președinte LPF. Va candida! Așadar totul se schimbă în fucție de interese. Întrebarea grea e următoarea: din motivul ăsta s-a aliat Gino cu Burleanu.

I l-au selecționat pe Sali

N-am înțeles de ce FRF s-a ferit să anunțe clar motivul pentru care Enes Sali a fost convocat la echipa națională. „A fost alegerea lui Mirel Rădoi” a sunat explicația. Puerilă dealtfel și care îi desconsideră, de fapt, pe suporteri.

N-ai cum să chemi un puști de 15 ani și 1.40 înalțime să-și rupă avântul cu islandezii de doi metri. Adică nici cel mai naiv suporter n-ar da crezare unei astfel de explicații.

Realitatea e următoarea. De comun acord sau mai degrabă printr-un îndemn, lui Rădoi i s-a sugerat să-l aducă la lot. Și să-l și joace câteva minute dacă are ocazia. Astfel, considerându-se că e de mare viitor, România l-ar securiza. Adică i-ar bloca posibilitatea de a evoulua pentru Canada sau Turcia. N-a avut niciun sens secretomania aici.

Pentru că lucrurile sunt clare și într-o asemenea situație devine logic să folosești orice tertip pentru a te folosi la un moment dat de un jucător cu perspective uriașe. Abia asta ar putea fi prima manevră isteață după șapte ani petrecuți la FRF de Burleanu.

The post EDITORIAL DECEBAL RĂDULESCU | Gică Popescu vrea să fie președinte LPF. Plus alte trei observații appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă