Edi Iordănescu a dezvăluit de ce era Olimpiu Moruțan dificil de păstrat la FCSB: „Era greu să îl deblocăm”

1 lună in urmă 30

Edi Iordănescu (43 de ani), antrenorul echipei FCSB, a vorbit despre plecarea lui Olimpiu Moruțan, mijlocașul în vârstă de 22 de ani, la Galatasaray.

În această vară, FCSB l-a vândut pe Olimpiu Moruțan la Galatasaray în schimbul sumei de 3.5 milioane de euro și tânărul mijlocaș a debutat cu două assist-uri în meciul cu Kasimpasa, încheiat la egalitate, scor 2-2.

Doar cinci meciuri a prins Olimpiu Moruțan la FCSB în acest sezon al Ligii 1, iar Edi Iordănescu a dezvăluit că nu putea să se împotrivească plecării fotbalistului în Turcia.

Edi Iordănescu a dezvăluit de ce era Olimpiu Moruțan dificil de păstrat la FCSB

„Am venit şi în decurs de o săptămână am pierdut trei jucători. A plecat Moruţan, a venit o ofertă greu de refuzat şi pentru jucător, din punct de vedere mental era greu să îl deblocăm. Am zis că e o ofertă foarte bună, o oportunitate.

A jucat, aflase, pentru că era normal. Era foarte greu să-l blocăm, în ciuda faptului că nu era ok. Când ai un debut de campionat aşa cum are echipa şi tu să pierzi jucători, nu e uşor. A fost o mişcare logică şi eu n-am condamnat lucrul ăsta”, a spus Edi Iordănescu, la Telekom Sport.

  • 3.5 milioane de euro au plătit turcii de la Galatasaray pentru a-l achiziționa pe Olimpiu Moruțan de la FCSB.
  • 2.8 milioane de euro este cota de piață a lui Olimpiu Moruțan, potrivit Transfermarkt.
  • 5 meciuri a jucat Olimpiu Moruțan pentru FCSB în acest sezon al Ligii 1, reușind să înscrie și un gol.

The post Edi Iordănescu a dezvăluit de ce era Olimpiu Moruțan dificil de păstrat la FCSB: „Era greu să îl deblocăm” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă