Echipajul de 8+1 feminin a intrat în Cartea Recordurilor după performanța de la Jocurile Olimpice! Anunțul făcut de COSR

1 lună in urmă 28

  • UCL, play-off: Dinamo Zagreb - Sheriff, miercuri, 22:00, Digi Sport 1

  • UCL, play-off: Șahtior Donețk – Monaco, miercuri, 22:00, Digi Sport 2

Cu toate că s-a clasat pe locul 6 în finala probei de 8+1 feminin, echipajul format din Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Amalia Bereş, Mădălina Bereş, Denisa Tîlvescu și Daniela Druncea a reușit o performanță extraordinară.

Performanța echipei de 8+1 feminin din recalificări a intrat în Cartea Recordurilor

Înainte de a obține a șasea poziție, mai exact în recalificările pentru finală, efectivul amintit mai sus a doborât recordul mondial al probei, obținând un timp de 5:52:99. La aproape o lună distanță, performanța a fost introdusă în Cartea Recordurilor.

"Barca feminină de 8+1 a României a stabilit la JO Tokyo 2020 un nou record olimpic şi mondial în această probă. Timpul stabilit în recalificările competiţiei, 5:52.99 minute, a fost omologat de Guinness World Records. Componenţa bărcii care în finala olimpică s-a clasat pe locul 6: Magdalena Rusu, Viviana Bejinariu, Georgiana Dedu, Maria Tivodariu, Ioana Vrînceanu, Mădălina Bereş, Amalia Bereş, Denisa Tîlvescu şi Daniela Druncea", se arată în anunțul făcut de Comitetul Olimpic și Sportiv Român.

România a terminat pe locul 6 în finala de 8+1 feminin de la Jocurile Olimpice

Canada a cucerit aurul, podiumul fiind completat de Noua Zeelandă și China. Finala a fost una extrem de disputată, iar fetele noastre au reușit cu greu să se apropie de zona podiumului, fiind ultimele la fiecare punct intermediar.

  • Canada - 5.59.13
  • Noua Zeelandă - 6.00.04
  • China - 6.01.21
  • SUA - 6.02.78
  • Australia - 6.03.92
  • România - 6.04.06

Animalele nu filmează nunți sau botezuri, ci viața lor plină de aventură! Hai în Digi Online să vezi Animale cameramani, azi de la 21:00, numai pe Digi Animal World!

Echipajul de 8+1 a ajuns în marea finală după ce a stabilit un nou record mondial în recalificări, 5 min 52 sec 99/100.

Etichete: jocurile olimpice , canotaj , cartea recordurilor
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă