După ce a înregistrat 16.000 de noi infectări într-o zi, Italia anunță noi zone roșii și impune iar restricții dure

1 lună in urmă 1

Italia înăspreşte din nou regulile destinate combaterii pandemiei din cauza creşterii numărului cazurilor de infectare, fiind desemnate trei noi zone roșii începând de duminică, a anunţat ministrul sănătăţii Roberto Speranza, informează dpa.

În noile zone roşii - Lombardia, Sicilia şi provincia autonomă Bolzano -, populaţiei i s-a impus să nu îşi părăsească locuinţele dacă este posibil, cu excepţia mersului la serviciu, la cumpărături de alimente sau din alte motive urgente.

Cea mai mare parte a Italiei a fost clasificată ca zonă portocalie, ceea ce înseamnă că locuitorii sunt îndemnaţi să nu părăsească localitatea, iar magazinele - cu excepţia supermarketurilor -, barurile şi restaurantele trebuie să închidă.

Guvernul italian a înăsprit anterior criteriile de clasificare a zonelor.

Aplicarea noilor reguli înseamnă că 70% din sectorul gastronomic italian este închis din nou, potrivit asociaţiei agricole Coldiretti, după ce magazinelor li s-a permit să se redeschidă pentru o scurtă perioadă după sărbătorile de iarnă. Coldiretti a comunicat că restricţiile au afectat puternic întregul sector agricol şi alimentar şi a solicitat subvenţii pentru salvarea locurilor de muncă şi protejarea economiei.

Decizia privind înăsprirea măsurilor a fost adoptată în contextul în care autorităţile italiene au înregistrat vineri 16.000 de noi cazuri de contaminare cu noul coronavirus şi 477 de decese cauzate de COVID-19.

În pofida acestor restricţiilor mai dure, muzeele şi expoziţiile din unele regiuni vor putea să deschidă de luni.

Regulile se aplică aşa-numitelor zone galbene, unde situaţia epidemiologică este mai puţin gravă decât în alte părţi ale ţării, potrivit unui ordin semnat sâmbătă de premierul Giuseppe Conte. 

Editor : Georgiana Marina

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă