Dunărea Brăila - Minaur Baia Mare, alt derby românesc în Europa. Luptă pentru Final 4!

1 lună in urmă 2

Articol de - Publicat vineri, 26 martie 2021, 16:56 / Actualizat vineri, 26 martie 2021 17:29

Dunărea Brăila și Minaur luptă pentru calificarea în semifinale. Baia Mare e considerată principala favorită a competiției, dar brăilencele pot produce surpriza

Dunărea Brăila-Minaur Baia Mare va avea loc sâmbătă, de la ora 15:00, în direct pe Digi Sport și Look Sport

Duelul din optimile de finală ale Ligii Campionilor, tranșat de CSM București în fața celor de la SCM Rm. Vâlcea, e urmat acum de o nouă bătălie românească, de această dată în EHF European League. Dunărea Brăila și Minaur Baia Mare luptă pentru o miză uriașă: calificarea în Final Four. O premieră pentru oricare dintre cele două cluburi.

Într-un sezon atipic, cu multe meciuri încheiate la masa verde, Baia Mare e văzută de Federația Europeană de Handbal drept principala favorită la câștigarea trofeului. Antrenorul Costică Buceschi nu prea e de acord. "Sunt multe echipe foarte puternice, una este Astahan pentru că am jucat cu ele și le-am simțit forța. De ce să nu recunoaștem, am avut și noroc în grupă, din cauza problemelor de COVID-19, am jucat mai multe meciuri acasă. Avem și noi un pic de valoare, dar în acest sezon, cu problemele existente, orice e posibil", a declarat Buceschi.

Minaur a câștigat clar grupa din care a făcut parte, adunând 5 victorii și o singură înfrângere. În plus, în campionat, Minaur a pierdut un singur meci, cu CSM București, și e la trei puncte doar de primul loc, având șanse chiar la titlu. "Brăila e un adversar periculos. Toată lumea ne vede favoriți, dar aici nu mai contează ce am făcut în campionat, ce am făcut în sezoanele trecute. Va conta concentrarea, mobilizarea, dorința de a merge mai departe", spune Costică Buceschi.

11-0 la meciurile directe pentru Minaur

 Dan Potor

Jovana Kovacevici, golgeterul Minaurului FOTO: Dan Potor

Dunărea Brăila nu a avut deloc constanță în actualul sezon, meciurile bune alternându-le cu altele nereușite. În Europa însă, trupa dunăreană și-a ridicat mult nivelul jocului. A eliminat pe Tertnes Bergen și Viborg, iar apoi s-a calificat în "sferturi" dintr-o grupă grea cu Siofok, Kuban Krasnodar și Fleury Loiret.

" Minaur Baia Mare este favorită, dar asta nu ne împiedică să visăm la Final Four. Mă aștept la două jocuri deschise, ne vom lupta pentru șansa noastră, vom încercăm să jucăm cât de bine putem. Venim după o pauză destul de mare, câteva jucătoare au fost și la loturile naționale. Iar două-trei antrenamente în formulă completă înaintea meciului nu sunt suficiente pentru a pune toate lucrurile la punct. Dar ambele formații suntem în aceeași situație. Vrem să ne bucurăm de aceste jocuri, evoluăm fără presiune și nu avem nimic de pierdut", a declarat antrenorul croat al Brăilei, Neven Hrupec.

Minaur a învins în acest sezon Brăila în Liga Florilor cu 26-19, în noiembrie, anul trecut. De altfel, în competiția internă, Baia Mare e un fel de "nașă" a Brăilei. Din ultimele 12 partide, Minaur a câștigat 11, una singură s-a încheiat la egalitate. Ultimul succes al Dunării datează din 2013! Dar în meciurile de calificare, tur-retur, totul ar putea fi altfel.

Programul meciurilor din sferturile EHF EUROPEAN LAEGUE

02.04 - ora 20:00 Siofok KC-Astrahanocika Astrahan* 
27.03 - ora 17:00 Zvezda Zvenigorod-Nantes Atlantique 
27.03 - ora 15:00 Lada Togliatti-Herning Ikast 
27.03 - ora 15:00 Dunărea Brăila-Minau Baia Mare 
* ambele partide se joacă în Ungaria

3,70 / 1 este cotapentru calificarea Brăilei în Final 4. Minaur Baia Mare e favorită cu 1,25 / 1

Gheorghe Tadici cere schimbarea regulamentului! Cum vrea să relanseze naționala României

România și-a aflat adversarele din preliminariile Campionatului European din 2022 » Când se vor juca meciurile

Playtech: Aurel Pădureanu, apel DISPERAT către Gabi Firea și Becali, după moartea Corneliei Catanga. Ce ajutor vrea artistul să le ceară


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă