Dumitru Dragomir îl apără pe Marius Șumudică după înfrângerea lui CFR Cluj cu Steaua Roșie: „Dacă l-au adus să îl sacrifice, îi vor da un picior în fund, pe urmă îl vor regreta!”

1 lună in urmă 32

Dumitru Dragomir consideră că jucătorii sunt principalii vinovați ai înfrângerii lui CFR Cluj cu Steaua Roșie Belgrad, și nu antrenorul Marius Șumudică, despre care spune însă că ar putea fi dat afară din Gruia.

Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, îi ia apărarea lui Marius Șumudică după dezastrul de la Belgrad, când echipa sa a fost surclasată de Steaua Roșie, scor 4-0. „Oracolul” dă vina pe greșelile personale comise de jucători în Serbia și consideră că gruparea ardeleană are forță doar pentru competițiile interne ale României.

Dragomir crede că jucătorii campioanei noastre s-au emoționat în fața atmosferei vulcanice de pe stadion și spune că s-au comis mult prea multe erori individuale în tabăra noastră.

Dumitru Dragomir îl apără pe Marius Șumudică după înfrângerea lui CFR Cluj cu Steaua Roșie Belgrad

Antrenorul Marius Șumudică a aruncat vina pentru eșecul lui CFR Cluj cu Steaua Roșie Belgrad asupra jucătorilor săi, despre care spune că au comis multe greșeli personale. Dumitru Dragomir îi dă dreptate și consideră că unii dintre fotbaliști nu au ce să caute în lotul campioanei României.

„Marius Șumudică e un antrenor foarte bun, dar are un lot slăbuț. În România poate face față să se lupte la titlu, dar în Europa e la distanță mare. Nu el e vinovat pentru rezultat, ci jucătorii. O parte dintre ei nu au ce să caute la CFR. Dacă Șumudică a fost adus ca să facă curățenie și să împrospăteze echipa, atunci conducătorii sunt de felicitat. Dacă l-au adus ca să îl sacrifice, îi vor da un picior în fund, cum au dat și altora, apoi o să îl regrete”, a declarat Dumitru Dragomir pentru Pro X.

Fostul șef al LPF consideră că presiunea suporterilor sârbi și-a spus cuvântul în meciul de la Belgrad, unde jucătorii noștri s-au întrecut în greșeli individuale. „Unii fotbaliști nu au moral de competiție mare. Când au văzut atmosfera de pe stadion… Le dădeai buletinul în mână și știau cum îi cheamă. Și Arlauskis a greșit, la primul gol. Dacă stătea în poartă nu lua gol. Ciobotariu parcă era hipnotizat, săracul. Numai greșeli individuale”, a mai declarat Dumitru Dragomir.

The post Dumitru Dragomir îl apără pe Marius Șumudică după înfrângerea lui CFR Cluj cu Steaua Roșie: „Dacă l-au adus să îl sacrifice, îi vor da un picior în fund, pe urmă îl vor regreta!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă