Dumitru Chisăliță, expert energie: Reducerea de 0,5 lei pe litru este infimă, dar poate fi o perioadă în care Guvernul să vină cu soluții viabile / Ce spune despre creșterea prețurilor

1 săptămână in urmă 20

​Reducerea de 0,5 lei pe litrul de combustibil, măsură anunțată joi de Guvern pentru o perioadă de 3 luni, începând cu 1 iulie, este infimă luând în calcul că în ultimele 6 luni creșterea prețurilor la carburanți a fost de peste 30%, însă poate fi o perioadă intermediară în care Guvernul să facă simulari și analize și să vină cu soluții viabile pentru consumatori, a precizat joi pentru HotNews.ro Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligentă.

Dumitru Chisalita, Presedintele Asociatiei Energia InteligentaFoto: Asociatia Energia Inteligenta

Acesta și-a exprimat aprecierea pentru faptul că Guvernul nu a impus o plafonare a prețurilor, o măsură care ar fi adus mai mult rău decât bine, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de Asociația pe care o conduce.

Dumitru Chisăliță: Costurile au crescut foarte mult în ultima perioadă. Această creștere nu are cine să o compenseze

Expertul energetic susține că în ultima vreme costurile au crescut foarte mult, fără accize, tva și adaos comercial.

  • „Vorbim de costurile cu materia primă, țiteiul, cu rafinarea, costurile de transport, de stocare. Toate acestea, dacă tăiem accize, tva și marja de profit, sunt mult mai mari decât anul trecut, în condițiile în care prețul de anul trecut conțineau acciza, tva și marja comercială. Această creștere nu are cine să o compenseze. Asta se întâmplă când apar diferențe mari mari între cerere și ofertă.”, spune Dumitru Chisăliță.

Vor mai crește prețurile după măsura Guvernului? Depinde de evoluțiile internaționale

Va duce măsura guvernului la o stopare a creșterii prețurilor?

  • „Opinia mea este că cel puțin 2 săptămâni nu cred că ne vom mai confrunta cu o creștere a prețurilor, dar există posibilitatea ca în funcție de evoluțiile internaționale ale cotațiilor țițeiului, benzinei, motorinei, ori a modificării rutelor de transport care vor genera costuri suplimentare, să se reflecte în prețul final. Repet, este o perioadă intermediară, până când se vor găsi niște soluții viabile pentru reducerea prețului la consumatorul roman.”, a mai spus expertul.

Prețul carburanților: Guvernul anunță compensare de 50 de bani la litru care se va aplica direct la pompă. Măsura valabilă pentru trei luni

Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi o compensare de 50 de bani la litrul de combustibil, măsură valabilă pentru trei luni, începând cu 1 iulie.

  • „Am identificat o soluție de compensare în sumă fixă de 50 de bani care se va aplica direct la pompă”, a spus el, precizând că este vorba de „o măsură care implică atât responsabilitatea Guvernului cât şi responsabilitatea companiilor din industria petrolieră”.

Premierul a mai spus că „jumătate din această reducere va fi decontată de către stat printr-un mecanism care va fi implementat între distribuitori și ministerele de resort”.

Potrivit lui Ciucă valoarea pachetului de compensare va fi de 2 miliarde de lei, jumătate din acești bani urmând a fi asigurați de la bugetul de stat.

Premierul a afirmat că, la finalul acestei perioade, se va analiza dacă va fi necesar un set nou de măsuri.

Cât costă azi litrul de benzină și de motorină

Potrivit Monitorului prețurilor, joi, în București, în zona Mihai Bravu, prețurile la carburanți sunt:

Benzina standard:

  • Petrom: 8,62 lei
  • Mol: 8,7 lei
  • Lukoil: 8,62

Benzina Premium:

  • Petrom: 9,08 lei
  • Mol: 9,32 lei
  • Lukoil: 9,32 lei

Motorina standard:

  • Petrom: 9,18 lei
  • Mol: 9,29 lei
  • Lukoil: 9,18 lei

Motorina premium:

  • Petrom: 9,54 lei
  • Mol: 9,78 lei
  • Lukoil: 9,54 lei
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă