DSU: "Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor de la "Victor Babes" a refuzat sa intre in unitate, desi i-a fost oferit echipament de protectie"

1 lună in urmă 25

Departamentul pentru Situatii de Urgenta a transmis, luni seara, referitor la spitatia de la Spitalul Victor Babes din Bucuresti, ca personalul a sesizat intrarea in avarie, concomitant, a tuturor ventilatoarelor, din cauza cresterii presiunii peste limita admisa. Reprezentantul firmei care distribuie ventilatoarele a refuzat sa intre in unitatea mobile, desi i s-a pus la dispozitie echipament de protectie.

"Personalul medical care incadreaza Unitatea de Terapie Intensiva Mobila a semnalat intrarea in avarie, concomitent, a tuturor ventilatoarelor regasite in container si a comunicat echipei tehnice a spitalului ca acestea prezinta o alarma de suprapresiune respectiv, presiune crescuta de peste 6 Bari, limita maxima admisa pentru functionarea corecta si in siguranta a acestor tipuri de echipamente medicale.

In urma verificarii presiunii oxigenului din Unitatea Mobila, ventilatoarele au ramas in avarie. Reprezentantul firmei distribuitoare a ventilatoarelor, sosit la fata locului a refuzat intrarea in unitate, desi i-a fost oferit de catre personalul medical, echipament complet de protectie impotriva COVID-19. Acesta, in final a parasit incinta spitalului, refuzand sa intre in TIR", a transmis, luni seara, DSU.

DSU a precizat ca este in derulare o verificare pentru stabilirea motivelor care au dus la cresterea presiunii oxigenului peste valoarea maxima admisa, in cadrul Unitatii Mobile.

"Verificarea ventilatoarelor, in urma avariei a demonstrat ca acestea au inregistrat o cresterea a presiunii de peste 6 Bari, ceea ce a dus la oprirea lor din functiune. Instalarea si operationalizarea Unitatii se realizeaza sub coordonarea DSU si a spitalului iar reglarea continua a parametrilor de lucru, a instalatiei de oxigen care deserveste UTIM-ul, monitorizarea acesteia si operarea unitatii este realizata de echipa tehnica a spitalului", a mai transmis DSU.

Trei pacienti au murit, luni seara, dupa intrarea in stop cardio-respirator ca urmare a unei defectiuni la instalatia de oxigen a unitatii mobile de terapie intensiva de la Spitalul Victor Babes din Bucuresti.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă