DSU: Pompierii români acţionează joi în zonele Spathari şi Kalivia din Grecia

2 luni in urmă 15

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează că, joi dimineaţa, începând cu ora 8,00, acţiunile pompierilor români de lichidare a incendiilor continuă, în zonele Spathari şi Kalivia din Grecia, cu şase maşini de stingere, două cisterne şi o dronă. Totodată, şase pompieri vor avea misiunea de a asigura alimentarea autospecialelor cu apă, precum şi crearea de culoare pentru limitarea propagării incendiilor, cu ajutorul drujbelor. Alături de ei vor fi pompierii din Republica Moldova, care intervin cu două maşini de stingere, fapt ce conduce la mărirea zonei de acţiune şi protecţie, precizează DSU, pe pagina de Facebook. Salvatorii din teren sunt informaţi permanent privind direcţia şi intensitatea vântului, reuşind astfel să aibă o prognoză cât mai bună asupra posibilităţilor de propagare a incendiului. Pe parcursul serii de miercuri, în zona de acţiune a pompierilor români şi moldoveni s-au înregistrat precipitaţii pe o durată de aproximativ două ore, iar, potrivit prognozelor, temperaturile vor fi uşor mai scăzute joi faţă de zilele anterioare. Monitorizarea aeriană s-a realizat cu ajutorul dronei, pentru a avea o imagine de ansamblu asupra situaţiei din teren. De asemenea, la solicitarea pompierilor greci, a fost efectuată monitorizarea şi altor zone unde intervin aceştia. DSU reaminteşte că autorităţile elene au rol principal în coordonarea întregii misiuni, aceştia fiind responsabili de configurarea planului de intervenţie, gruparea numerică a forţelor şi efectivelor care alcătuiesc un modul pregătit în a acţiona în vederea limitării răspândirii incendiilor de vegetaţie. În mod permanent se menţine legătura cu ofiţerul elen delegat în asistarea şi buna desfăşurare a întregii misiuni derulate de salvatorii români şi moldoveni. AGERPRES/(AS - autor: Andreea Rotaru, editor: Mihai Simionescu, editor online: Anda Badea)   Sursa foto: Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă / Facebook   Citeşte şi:   IGSU: Pompierii din România şi Republica Moldova fac echipă în insula Evia   IGSU: Acţiunea pompierilor români continuă în zona Spathari din insula grecească Evia   VIDEO DSU: Pompierii români au început prima misiune de salvare în Grecia   Pompierii români care urmează să ajute la stingerea incendiilor din Grecia au ajuns în Atena   VIDEO Modulul de asistenţă terestră pentru stingerea incendiilor a plecat spre Grecia    
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă