Drulă: Un consilier al directorului Metrorex câștigă 9.500 de lei în mână, dublu față de un consilier de ministru

1 lună in urmă 5

Salariile de la Metrorex nu pot rămâne la nivelul actual decât dacă regia care administrează metroul bucureștean își reduce numărul de angajați. Este concluzia la care au ajuns inspectorii Corpului de Control al Ministrului Transporturilor. În plus, raportul Corpului de Control spune că sporul „de tunel”, în cuantum de 20-40%, este aplicat abuziv. El este primit de toți cei circa 5.500 de angajați ai Metrorex, chiar dacă lucrează în birou, sunt economiști, traducători sau consilieri ai unor directori, și poate nu au coborât niciodată în subteran. Cătălin Drulă spune că se va adresa Curții de Conturi pentru a determina valoarea prejudiciului creat și persoanele responsabile.

„Organigrama e aglomerată. Avem casieri, dar totuși avem automate, avem mecanic și sistem mecanic și sunt convins că sunt alte locuri unde e posibil, dacă ne uităm la consilieri, profile de psihologi, traducători. Organigrama pare foarte împănate cu poziții foarte bine plătite față de piață. Doar un exemplu, consilierii directorului Metrorex câștigă dublu față de cât câștigă consilierii de ministru. Da, asta e situația. 9500 de lei în mână”, a spus ministrul Transporturilor, la Digi24.

„Este în legea bugetului de stat: o companie care a avut pierderi mari anul trecut nu poate avea cheltuieli cu personalul decât cât avea la începutul anului 2020. Ca urmare a aşa-zisei negocieri a Contractului Colectiv de Muncă, în condiţii de pandemie, s-au crescut salariile cu 18 la sută. S-au dublat salariile în 5 ani, sporul de metrou care ar fi trebuit primit de către cei care cu adevărat lucrează în condiţii mai grele, este primit nediscriminatoriu. Şi cei care stau în birouri primesc spor de condiţii dificile”.

Ministrul spune însă că nu dorește să facă disponibilizări la Metrorex.

„Sper să nu se ajungă acolo, nu îmi doresc ca asta să fie soluţia. Nu era nevoie de negocierea Contractului colectiv de muncă. Avem o lege, Legea 55, care spune că toate contractele colective de muncă se prelungesc automat pe perioada stării de alertă şi încă 90 de zile. Suntem încă în stare de alertă”, a spus el.

„Consiliul de Administrația trebuia să negocieze. Consiliul de Administrație pe care l-am demis astăzi a delegat mai departe unei comisii de negociere formată din 15 oameni, din care 10 sunt membri ai sindicatului, a cam negociat sindicatul cu sine”, a adăugat ministrul.

Editor : M.B.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă