Drulă îi răspunde lui Cîțu: Avem o execuție de 90%. Fără banii ceruți sunt în pericol asfaltările și reînnoirea căilor ferate

2 luni in urmă 26

Ministrul Transporturilor Cătălin Drulă îi răspunde premierului Florin Cîțu, într-un mesaj publicat pe Facebook, în disputa privind bugetul ministerului. Premierul l-a criticat pe ministru pentru execuția bugetară, în condițiile în care Drulă a cerut la rectificare 2,9 miliarde de lei. „La ministerul Transporturilor ar fi trebuit să iau bani, nu să dau, dacă e după execuția bugetară”, i-a transmis premierul. În replică, Cătălin Drulă spune că execuția în minister din fonduri de la bugetul de stat este de 90%, iar nealocarea sumelor cerute va duce la „frânarea programului de asfaltări, marcaje, reparații ale drumurilor, precum și a celor de înlocuire la rând (reînnoire) la calea ferată”. Potrivit primei variante a rectificării, premierul a prevăzut 320 de milioane pentru ministerul Transporturilor.

„Avem recorduri istorice la Transporturi și pe fonduri europene, și pe naționale. Până la urmă, varianta de rectificare, sub solicitarea Ministerului Transporturilor, vine din teama că nu am cheltui acești bani? Sau tocmai, că i-am cheltui? Eu garantez că vom cheltui banii solicitați”, scrie ministrul.

Cătălin Drulă susține că ministerul are o execuție de 90% din fonduri naționale, însă nu precizeză care este execuția pe componenta de fonduri europene, despre care spune doar că a crescut față de anul trecut.

„Componenta fonduri europene: +21,5% față de 2020 la 7 luni. Ne menținem ținta de a absorbi toate cele 8 mld. lei alocate. Componenta fonduri naționale: peste 90% execuție - față de 70% în 2020 (3 mld lei față de 2,45 mld lei)”, scrie ministrul.

Citește și Surse: Tensiuni între premierul Cîțu și USR PLUS din cauza rectificării bugetare. Acuzații și din tabăra Orban

Totodată, ministrul Transporturilor spune că a discutat cu premierul la alcătuirea bugetului în februarie și a primit asigurări că deficitul pe fonduri naționale va fi acoperit la rectificarea bugetară.

Acesta prezintă și alocarea bugetară, despre care spune că este insuficientă.

„Alocarea bugetară din bugetul de stat pe 2021:

  • Pe fonduri europene: 8 mld lei - creștere de la 6,2 mld lei în 2020; o alocare suficientă și o vom folosi.
  • Pe fonduri naționale: 6,3 mld lei - SCĂDERE DE 10% de la 7,1 mld lei în 2020 - INSUFICIENT; ar trebui MAI MULTE fonduri ca în 2020, în condițiile în care datoriile făcute în 2020 au fost rostogolite în 2021, avem plăți one-time din trecut (sentințe judecătorești) și efectul pandemiei asupra veniturilor în Transporturi a continuat.”

Cătălin Drulă spune că în lipsa alocării sumelor cerute vor fi probleme cu asfaltările, reparațiile drumurilor și ale căilor ferate.

„Sumele solicitate la rectificarea bugetară acoperă, printre altele:

  • Creșterea alocărilor pentru întreținerea infrastructurii rutiere și feroviare. Am făcut record de absorbție anul acesta și pe întreținere. Consecința eventualei nealocări: frânarea programului de asfaltări, marcaje, reparații ale drumurilor, precum și a celor de înlocuire la rând (reînnoire) la calea ferată.
  • Plata reducerilor legale la transportul cu trenul și metrou pentru elevi, pensionari, veterani. Suma alocată la începutul anului de 350 de mil de lei este insuficientă. În 2019 s-au plătit 685 mil lei, iar în 2020 s-au plătit 450 mil lei (an de pandemie cu lockdown). Consecința eventualei nealocări: pagubă de sute de milioane în bugetul CFR Călători și al celorlalți operatori privați, care au acordat conform legii aceste reduceri. Poate duce inclusiv la intrarea în incapacitate de plată.
  • Plata sentințelor judecătorești pentru proiecte de acum 5-10 ani, titluri defintive, executorii (“claim-uri”). Consecința eventualei nealocări: poprire pe conturile CNAIR, blocarea programelor de întreținere, blocarea proiectului Lugoj-Deva lot 2 (sector Margina-Holdea/Coșevița, tunelurile “urșilor”).
  • Plata ajutoarelor de stat “COVID” cu aprobarea Comisiei Europene pentru pierderile de venituri ale companiilor de transport cauzate de pandemie (astfel de ajutoare a fost acordate în celelalte state membre pentru a compensa pierderile). Consecința eventualei nealocări: incapacitate de plată în sistemul feroviar, riscuri la plata salariilor, neplata furnizorilor etc.

Am încredere că vom găsi o variantă de rectificare prin care să putem continua reforma și investițiile în Transporturile din România, obiectiv prioritar în programul de guvernare.” mai scrie ministrul Transporturilor.

Editor : R.K.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă