Dr. Octavian Jurma: Scăderea numărului de cazuri noi, accentuată de scăderea numărului de teste. Avem un deficit uriaș de testare

1 month ago 25

4.916 cazuri noi de Covid au fost înregistrate în România în ultimele 24 de ore, la doar 15.701 de teste făcute. Rata de pozitivare a ajuns miercuri la 31%. De patru zile se fac sub 17 mii de teste. La Terapie Intensivă este un record de pacienți – 1260, iar alte 135 de decese au fost raportate, în ultimele 24 de ore, potrivit Grupului de Comunicare Strategică. 
 

"Da, este adevărat că în perioada sărbătorilor poate s-a testat un pic mai puțin. Totuși, scăderea este clară și dați-mi voie să vă spun, fiindcă și aici sunt tot felul de interpreți politici: această scădere se poate constata cam peste tot în Europa. Deci, nu numai noi am luat măsurile juste, corecte, ci și alții, și această scădere nu este o întâmplare, nu este o „șurubare” la date, ci este o realitate în Europa și, din fericire, facem parte din țările unde se constată o reducere.", a declarat astăzi președintele Klaus Iohannis. 

Octavian Jurma, medic și cercetător, invitatul emisiunii Sănătatea FM

Da, toate țările care au luat măsuri, văd o scădere. Cele care le-au luat repede, în luna octombrie, au deja scăderi dramatice, cu mult sub nivelul de la care au început, dar și cel care le-au luat mai târziu, Franța și alte țări, văd scăderi. România, din păcate, nu a luat astfel de măsuri. Scăderea este accentuată ca aspect grafic de scăderea numărului de teste. Avem semne de întrebare asupra scăderii. Cu certitudine, suntem cu certitudine într-un platou, din 9 noiembrie, dar tot de atunci numărul testelor a început să scadă. Acest lucru a accentuat curba aparentă, dar nu știm care sunt infecțiile reale. Deci, este complet prematur, și acest lucru mă deranjează cel mai tare, toate paretidele și toți politicienii se grăbesc să anunțe relaxări în prag de alegeri, însă acestea trebuie să fie și justificate epidemiologic. Experții pe care îi consultă dl președinte Klaus Iohannis m-aș mira să nu-i fi atras atenția asupra acestor aspecte, sau dacă nu au făcut-o, atunci trebuie să-i spună cât mai repede. Noi depindem de  deciziile pe care acești experți le pun pe masa autorităților.  Există o sărbătoare a relaxărilor, acum, în prag de alegeri.  Trebuie să înțelegm că această curbă pe care o vedem afișată în fiecare seară la televizor este curba cazurilor confirmate prin teste. Iar, politica noastră la nivel de guvern, anunțată și asumată, este că noi testăm arhisuficient și prin urmare testăm atât de mulți și cererea de teste este atât de mică, încât nu mai e nevoie să testăm. Mă îndoiesc că mai sunt alte țări din Europa care iau astfel de măsuri de relaxare la o așa rată de pozitivare, peste 30%. Nu avem niciun motiv să ne grăbim să ne relaxăm. Nu vom ști ce vom avea de făcut până când nu vom avea date corecte, obținute cu un număr mult mai mare de teste. Ar trebui să facem cu mult peste 100.000 de teste pe săptămână, pentru a ne apropia de o rată de pozitivare de 15%. Nici vorbă să afirmăm, pe baza acestor teste, că lucrurile arată bine în România. Într-adevăr, dacă nu mai testăm deloc, putem declara fericiți că nu mai avem niciun caz în România.  

Emisiuni disponibile : https://www.rfi.ro/tag/sanatatea-fm

Read Entire Article

Powered By Seo Tools