DOZA DE CULTURĂ: ''Cele patru elemente''

4 luni in urmă 21

"Cele patru elemente" denotă patru picturi realizate de italianul Giuseppe Arcimboldo (1527-1593). Lucrările au fost realizate în anul 1566, pentru Maximilian al II-lea al Sfântului Imperiu Roman. Intitulate "Aer", "Foc", "Pământ" şi "Apă", fiecare dintre ele înfăţişează feţe umane, văzute din profil. Specific operelor lui Arcimboldo, figurile sunt executate prin combinaţia unor diverse obiecte sau vieţuitoare, asociate metaforic cu subiectul imaginii. Astfel, "Aer" cuprinde o multitudine de păsări, majoritatea vizibile doar parţial, aşezate astfel încât să lase impresia unei anumite părţi a fizionomiei umane. Păunul alcătuieşte corpul personajului, barba îi este reprezentată prin intermediul cozii unui fazan, o raţă sugerează sprâncenele. Simbolistica păsărilor nu se referă doar la ideea de zbor şi văzduh. Unele dintre cele alese de Arcimboldo, precum vulturul, sunt trimiteri la dinastia Habsburgilor, apartenenţa nobiliară a lui Maximilian al II-lea. Spre deosebire de celelalte trei tablouri, "Focul" este alcătuit exclusiv din obiecte. Trupul este realizat din combinaţia unor arme de foc şi lumânări aprinse, iar o grămadă de buşteni arzând alcătuiesc ceva asemănător unei coroane pe capul personajului. Pe pieptul acestuia poate fi văzut un medalion cu un vultur bicefal, simbol al Sfântului Imperiu Roman. Cele două tunuri reprezintă puterea armată a armelor habsburgice, potrivit omeka.wustl.edu. "Pământul" este conceput prin combinaţia unor animale precum elefantul, poziţionat în interiorul compoziţiei pentru a ilustra obrazul şi urechea, iar un lup ce devorează un animal de dimensiuni reduse alcătuieşte ochiul personajului. Mai multe animale cu coarne sunt aşezate în aşa fel încât să formeze o coroană pe capul personajului. Leul, care deţine o poziţie privilegiată, fiind uşor de observat, este o nouă trimitere la monarhia habsburgică. "Apa" reprezintă un profil de femeie, alcătuit dintr-o multitudine de fiinţe acvatice: peşti, crustacee, corali, broaşte, moluşte. Personajul poartă un şirag de perle. Seria "Cele patru elemente" păstrează asemănări cu o altă colecţie faimoasă de lucrări semnate de Arcimboldo, "Cele patru anotimpuri". Astfel, "Aerul" are multe similitudini cu "Primăvara", "Focul" cu "Vara", "Pământul" cu "Toamna" şi "Apa" cu "Iarna". Dacă "Aerul" şi "Pământul" fac parte din colecţii private, "Focul" şi "Apa" pot fi admirate la Muzeul de Istorie a Artei din Viena, conform khm.at. În 1562, Arcimboldo a fost chemat de împăratul Ferdinand I la curtea imperială din Viena. Fiul acestuia, împăratul Maximilian al II-lea, îl numeşte în 1564 "pictor al curţii" (Hofmaler). În primii doi ani de activitate la Viena a realizat numeroase portrete ale membrilor familiei imperiale, dar şi primele versiuni ale ciclurilor "Cele patru anotimpuri" şi "Cele patru elemente". Arcimboldo şi-a păstrat funcţiile şi sub împăratul Rudolf al II-lea, fiu şi urmaş al lui Maximilian, care a mutat capitala imperiului la Praga. Rudolf a fost un suveran protector al artei şi ştiinţelor, adunând la curte artişti, astronomi, astrologi şi alchimişti. Arcimboldo a creat nucleul unui muzeu artistic, din care se va dezvolta o faimoasă galerie de artă (Kunst-und Wunderkammer). Redescoperirea creaţiei artistice semnată de Arcimboldo are loc abia în cursul secolului al XX-lea, sub impulsul picturii suprarealiste, fiind admirat în special de Salvador Dalí. AGERPRES (Documentare - Horia Plugaru, editor: Cerasela Bădiţă)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă