Doza a treia de vaccin crește de peste 10 ori numărul de anticorpi față de valorile înregistrate la 6 luni de la rapel, arată un studiu MedLife. Când vine valul 5

1 săptămână in urmă 15

Luni, 22 Noiembrie 2021, ora 10:56

122 citiri

99% din persoanele vaccinate cu doza a treia a vaccinului împotriva COVID-19 prezintă un titru de anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală, arată un studiu realizat de MedLife. Conform datelor analizate, eficienţa celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă, fără diferenţe majore între segmente.

După ce a analizat răspunsul imun al organismului în urma vaccinării împotriva COVID-19 la 10 zile, 3 luni şi 6 luni de la rapel, MedLife anunţă rezultatele preliminare privind evoluţia titrului de anticorpi după administrarea celei de-a treia doze de vaccin.

În această etapă, specialiştii diviziei de cercetare au analizat un eşantion de 248 de persoane, cu vârste cuprinse între 20 şi 70 de ani, vaccinate cu trei doze Pfizer BioNTech, cărora le-au fost recoltate probe biologice în vederea detectării anticorpilor IgG anti-Spike la 10 zile după administrarea booster-ului.

"După doza a treia de vaccin, procentul celor care au un titru de anticorpi protectivi creşte cu 20 de puncte procentuale faţă de intervalul 6 luni de la rapel”, anunţă compania.

În etapa anterioară a studiului, echipa de medici MedLife anunţa că titrul de anticorpi scade în interval de 6 luni de la efectuarea schemei complete de vaccinare (administrarea a două doze), 78% din eşantionul studiat prezentând un titru de anticorpi protectivi după acest interval de timp. În schimb, după administrarea celei de-a treia doze de vaccin, procentul celor care prezintă anticorpi anti-S protectivi împotriva formelor severe de boală ajunge până la 99%.

”Conform datelor analizate, eficienţa celei de-a treia doze se observă la toate categoriile de vârstă analizate, fără diferenţe majore între segmente. Mai mult decât atât, inclusiv procentul persoanelor din categoria 51 – 70 ani, care prezentau într-o proporţie mai mică, de 71%, anticorpi cu titru protector la 6 luni de la rapel, a crescut semnificativ după administrarea boosterului, până la aproape 100%”, arată MedLife.

Potrivit studiului, valoarea medie a titrului de anticorpi anti-S după administrarea booster-ului este de aproape 12 ori mai mare decât valoarea medie la 6 luni post-rapel.

”Analizând în comparaţie cu etapele anterioare ale studiului, se observă o evoluţie importantă a titrului de anticorpi după administrarea dozei 3 de vaccin, valoarea medie înregistrată fiind de 2767 AU/ml. Astfel, după booster, valoarea medie a titrului de anticorpi este de 2,5 mai mare faţă de valoarea medie înregistrată la 10 zile după cea de-a doua doză (1050 AU/ml) şi de peste 10 ori mai mare faţă de valoarea medie la 6 luni post-rapel (233 AU/ml)”, mai arată MedLife.

"Rezultatele obţinute confirmă încă o dată utilitatea şi eficienţa dozei a treia în creşterea nivelului de anticorpi. Vorbim de un procent de 99% al persoanelor care au dezvoltat un titru protectiv de anticorpi anti-Spike după cea de-a treia doză de vaccin, ceea ce înseamnă că, faţă de intervalul 6 luni post-rapel, avem cu aproximativ 20 de puncte procentuale mai mulţi oameni care au o rezistenţă mai mare împotriva formelor grave de boală (...) Rămâne de văzut şi de analizat dacă odată atinse aceste valori maxime ale titrului de anticorpi se va păstra acelaşi ritm de scădere ca în intervalul 6 luni după a doua doză sau dacă ritmul va încetini, imunizarea, fiind astfel asigurată pe o perioadă mai lungă de timp", a declarat Dumitru Jardan, biolog, doctor în ştiinţe medicale, MedLife.

"În măsura în care vaccinarea va frâna, cel mai probabil, vom înregistra un val cinci al pandemiei din luna februarie. Ţările care vor introduce măsuri ferme de limitare a mişcării persoanelor nevaccinate vor ieşi mai devreme din criza socială si economică şi vor reintra în normalitate. Dacă şi România se va alinia acestor măsuri ferme, vom putea, la rândul nostru, să ieşim mai repede din această criză, copiii noştri vor putea merge normal la şcoală, bătrânii vor putea ieşi în parcuri şi pe stradă, vom putea călători şi ne vom putea bucura de viaţa socială ante-pandemică”, a declarat Mihai Marcu, Preşedinte şi CEO MedLife.

Compania va lansa, în ianuarie, un studiu de amploare în luna ianuarie, anul viitor, pentru a identifica procentul real al românilor care au trecut prin boală.

Citeste si:

 ”Au fost unele discuții, dar fără final”

Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat că în România au existat discuţii despre extinderea certificatului verde COVID-19 şi pentru persoanele care au...

Caravana vaccinării a ajuns în Dolj. Cum a convins medicul venit din Sudan sute de oameni să se vaccineze

Caravana vaccinării a ajuns duminică, 14 noiembrie, în satul Frățila, județul Dolj, unde zeci de persoane s-au vaccinat cu prima doză în cabinetul doctorului venit din Sudanul de Nord,...

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă