Două țări din America de Sud vor ajuta migranții să ajungă mai ușor în SUA. „Sunt expuşi la numeroase riscuri”

2 luni in urmă 48

Două țări din America Centrală și de Sud au anunțat vineri, 6 august, că vor facilita tranzitul pe teritoriile lor al migranţilor care încearcă să ajungă în Statele Unite.

Este vorba despre Panama şi Columbia, iar măsura a fost luată pentru a soluţiona criza legată de afluxul de clandestini care sunt gata să se expună riscurilor şi să traverseze jungla panameză.

Un acord, prin care vor fi stabilite cote de migranţi în tranzit, săptămâna viitoare, a fost încheiat vineri, după o întrevedere între ministrul columbian de externe, Marta Lucia Ramirez, şi omologul său din Panama, Erika Mouynes.

O altă delegaţie panameză se va deplasa luni în Columbia "pentru a stabili această cotă de migranţi" care vor putea "fi primiţi în mod sigur şi ordonat" în Panama, a declarat Erika Mouynes.

Cele două ţări lucrează în special la soluţii de transport pentru a evita ca migranţii să traverseze jungla Darien. ''Nu vrem ca aceşti migranţi să rişte să se înece sau să treacă prin Darien, unde ştim că sunt expuşi la numeroase riscuri'', a spus Marta Lucia Ramirez.


Columbia şi Panama încearcă să coopteze în jurul acestei iniţiative şi alte ţări, între care Statele Unite. ''Este un proces care implică multe ţări'', a explicat Erika Mouynes.

De câteva săptămâni, mii de migranţi, între care minori şi femei însărcinate, care vin adesea din Haiti, aşteaptă în portul columbian Necocli ambarcaţiuni care ar urma să-i ducă la graniţa cu Panama, pentru a traversa jungla Darien.

Acest coridor între Columbia şi Panama a devenit o etapă obligatorie pentru migranţii ilegali care din America de Sud încearcă să ajungă în Mexic, SUA şi Canada.

Acest flux migrator a încetat în 2020 din cauza crizei sanitare şi a închiderii frontierelor. Dar de la redeschiderea lor, după numeroase restricţii şi din cauza crizei economice grave care a adus mulţi oameni în pragul sărăciei, cele două ţări au înregistrat un flux neîncetat de candidaţi la exod.

Citeste si:

SUA solicită Libanului să împiedice atacurile grupării teroriste Hezbollah împotriva Israelului

Înfrângere rușinoasă pentru Rafael Nadal în Statele Unite

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă