Două românce din Italia au păcălit un bătrân bogat să le lase moştenire averea. Cum au implicat un bancher în schema de înşelătorie

4 săptămâni in urmă 2

Cele două românce din Italia şi bancherul au reuşit să-l convingă pe italianul de 97 de ani să-i treacă drept unici moştenitori ai averii, în detrimentul fiicei sale. Între timp, bătrânul a murit, însă nu înainte de a-i trece pe cei trei în testament.

Revoltată, fiica pensionarului i-a acţionat în instanţă, iar procesul are loc la Torino, relatează publicaţia italiană Torino Today.

Judecătorii le-au plasat pe cele două românce, precum şi pe directorul de bancă în arest la domiciliu. Cei trei suspecţi au fost săltaţi de carabinieri, la cererea procurorului. Aceştia sunt acuzaţi că au profitat de starea în care se afla bătrânul de 97 de ani pentru a-l convinge să-i treacă în testamentul tău.

Româncele şi bancherul sunt acum suspectaţi de eludare a incapacității, delapidare, furt de la domiciliu, precum şi utilizarea necorespunzătoare şi falsificarea cardurilor de credit.

Citeşte şi: O româncă a căzut de la balcon, în Italia. Încerca să facă un video pentru TikTok

Potrivit sursei citate, ancheta a fost demarată de procurori în perioada septembrie 2019 – august 2020, după ce o femeie din Torino a depus o plângere în care a precizat că tatăl ei, în vârstă de 97 de ani, fost manager Fiat, a murit recent.

Cele două românce şi bancherul nu s-au mulţumit doar să-l păcălească pe pensionar. Obiecte de mare valoare care au aparţinut fostului manager al companiei Fiat au fost descoperite în urma percheziţiilor desfăşurate în apartamentele cele două românce.

Anchetatorii italieni au indicii potrivit cărora cele două românce căutau cumpărători, însă nu ar fi avut timp să vândă obiectele, precum bijuterii, mobilă şi picturi.

„Ancheta a făcut posibilă constatarea faptului că cei trei suspecţi, exploatând starea psihofizică precară a victimei în vârstă, au determinat-o să efectueze acte patrimoniale şi juridice pentru deturnarea de bani din contul curent, eliminând şi bunuri mobile din casa ei şi folosind cardurile de plata. Au reuşit chiar să se numească unici moştenitori în testament. În timpul anchetei, în urma unei percheziţii domiciliare în casa celor două femei, a fost descoperită o parte din materialul furat, inclusiv bijuterii, picturi, mobilier şi rame”, a precizat procurorul italian, conform sursei citate.

Acum, cele două românce şi directorul bancă riscă pedepse cu închisoarea, între 7 şi 10 ani. Avocaţii celor trei suspecţi susţin că bătrânul fusese abandonat de propria fiică, iar cele două românce şi directorul de bancă l-au îngrijit pe bărbatul de 97 de ani mai mulţi bani. Acesta ar fi fost motivul pentru care pensionarul ar fi decis să-i treacă drept moştenitori.

Citeşte şi: Tulpina britanică a coronavirusului, descoperită la o pisică. Premieră în Italia

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă