Două fete de 13 şi 16 ani au murit într-un accident la Cobadin, în Constanţa. Momentul, surprins de camere | VIDEO

1 săptămână in urmă 121

Accidentul mortal din comuna Cobadin, județul Constanța, în care două adolescente și-au pierdut viața și alte trei persoane au ajuns de urgență la spital, a fost filmat de camerele de supraveghere din zonă și publicat de ziarul Ziua de Constanța.

Tragedia a avut loc în cursul nopții de joi spre vineri în localitatea constănțeană Cobadin. Poliția a transmis că una dintre mașini era condusă de un minor de 16 ani, iar cele două persoane de sex feminin care au murit aveau 13 și 16 ani.

„Astăzi, în jurul orei 1:40, polițiștii rutieri au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier, pe DN 3, în localitatea Cobadin. Deplasați la fața locului, polițiștii au constatat faptul că impactul s-a produs între 2 autoturisme, conduse de un minor de 16 ani, respectiv un bărbat, de 23 de ani. Din coliziune, ambele autoturisme au fost proiectate în alte 2 autoturisme parcate”, au transmis reprezentanții IPJ Constanța vineri dimineața.

În urma impactului a rezultat decesul, la fața locului, a 2 pasagere din primul autoturism, de 13, respectiv 16 ani.

Momentul accidentului a fost surprins de camerele de supraveghere din zonă.

La faţa locului s-au deplasat două echipaje Smurd B, un Smurd C, o autospecială de stingere cu apa şi spumă şi patru echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ).

Potrivit SAJ, în urma accidentului au murit două femei, doi bărbaţi erau inconştienţi şi au fost intubaţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean Constanţa, iar un alt bărbat a fost transportat conştient la unitatea medicală.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă