Două doctorate pregatite cu nobeliști și două crime

1 lună in urmă 10

Ion Plăcințeanu (n. 2 februarie 1893), absolvent al Facultății de Științe a Universității din Iași (1914) și al Școlii Militare (1915), luptă în linia întâi a frontului, din august 1916 până la intrarea în refacere a regimentului său, ca infanterist comandant de pluton; ulterior e cooptat în serviciul de geodezie al armatei, poziție din care publică o broșură (1918) folosită ca manual în școlile militare, până după cel de-al doilea război mondial.

În 1921 pleacă - fără vreun sprijin de la stat - la Berlin, unde urmează, la Universitate, cursurile lui Planck (Premiul Nobel 1918), Einstein (PN 1921), von Laue (PN 1914), Caratheodory, și experimentează în laboratorul lui Nernst (PN 1920). Se transferă la Universitatea din Götingen, pregătindu-se cu Max Born (PN 1954) și Werner Heisenberg (PN 1932). Cum Born trebuie să onoreze o invitație a savantilor americani, Plăcințeanu trece sub îndrumarea doctorală a lui Heisenberg, cu care își susține teza, publicată în Zeitschrift für Physik (1926), una dintre cele mai prestigioase reviste de fizică ale timpului.

Întors în țară, predă aproape toate disciplinele fizicii teoretice, în versiunile lor cele mai moderne, și abordează, în circa 20 de articole de specialitate publicate în interbelic, subiecte extrem de pretențioase - mecanică cuantică relativistă, antiparticule, fotonică.

În al doilea război mondial, participă ca ofițer de stat major.

La sfârșitul anilor '50 este arestat în lotul Noica - Pillat și condamnat la 10 ani de închisoare. Moare, la Gherla, în preajma Crăciunului, 1960, în condiții neclare - poate asasinat direct, poate prin refuzul asistenței medicale.

George Manu (n. 13 februarie 1903), dublu licențiat (în matematică și în fizico-chimice) al Universității din București (1925) și al Facultății de Științe din Paris (în chimie fizică și radioactivitate, 1926), își pregătește doctoratul la Institutul Radium-ului, condus de Marie Curie, singura savantă distinsă cu două Premii Nobel (fizică, 1903, și chimie, 1911). În paralel, urmărește cursurile de fizică cuantică ale lui Langevin și de Broglie (PN 1929). Susține teza în fața unei comisii prezidate de Marie Curie, din care facea parte încă un nobelist, Jean Perrin, cel care pusese în evidență atomii (PN 1926). Teza e publicată în celebra - pe atunci - Annales de Physique.

Manu refuză propunerea Mariei Curie de a rămâne în institutul său și se întoarce la București, unde este marginalizat (încadrat ca asistent, fără posibilitatea de a ține vreun curs) și chiar persecutat, pentru criticarea corupției din Universitate și din Minister.

Este arestat, în 1948, pentru participarea sa la Mișcarea Națională de Rezistență (la sovietizarea României) și condamnat la muncă silnică pe viață. Cursurilor pe care nu le putuse ține studenților li se substituie acum cursuri ținute deținuților de la Aiud, în cele mai diverse domenii, de la Constituția Americii la geografia Coreei. Prin martie 1961, Manu își anunță colegii de detenție că nu le va putea vorbi, pentru că se simte slăbit și nu-și poate aduna gândurile. Consultul medical confirmă un TBC în stadiu avansat. Administrarea penicilinei este condiționată de semnarea unei declarații de acceptare a ideologiei comuniste. Manu refuză și moare, în Săptămâna Luminată, mai exact pe 12 aprilie 1961 (Paștele căzuseră pe 9 aprilie).

Puțin mai târziu, probabil pe 30 aprilie, avea să moară, în penitenciarul Râmnicu Sărat, doctorul Gheorghe Plăcințeanu, nepotul de frate al fizicianului, în urma unei tuberculoze pulmonare contractate în închisoare, a cărei tratare i se refuzase. Avea 36 de ani.Citeste intreg articolul si comenteaza pe contributors.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă