Dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului în cazul primarului din Sângeorz-Băi care își umilește fiica

2 months ago 2

UPDATE: Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud a deschis un dosar penal pentru rele tratamente aplicate minorului, în urma materialului video apărut în presă în care primarul oraşului Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, îşi umilește fetiţa.

„În urma verificărilor efectuate la nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bistriţa-Năsăud de către poliţişti, a fost întocmit un dosar de cercetare penală, în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rele tratamente aplicate minorului, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa”, a transmis joi după-amiază purtătorul de cuvânt al IPJ, Crina Sîrb, citat de Agerpres.

Dosarul penal a fost deschis cu privire la faptă.

Știrea inițială: O anchetă a poliției a fost demarată după apariția filmulețului cu primarul din Sângeorz-Băi, Traian Ogâgău, care își umilește fiica.

„În urma imaginilor apărute în spațiul public, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița Năsăud a dispus efectuarea de verificări, la finalizarea cărora vor fi dispuse măsurile legale care se impun”, a precizat Crina Maria Sîrb, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean.

Traian Ogâgău este primarul orașului Sângeorz-Băi și candidat pentru un nou mandat la alegerile din 27 septembrie. Un video în care acesta își umilește fiica minoră, ținând-o la perete, în genunchi, dezbrăcată și cu mâinile ridicate, a fost dat miercuri publicității.

Citește și Cine e ”Van Damme de Bistrița”, primarul care și-a umilit fetița: are două condamnări în primă instanță și e cunoscut pentru comportamentul abuziv

Sursa Foto: Facebook Traian Ogâgău

Read Entire Article
Powered By Seo Tools