Dorin Goian, despre performanța reușită de Ianis Hagi cu Rangers. „Are puterea să câștige Europa League!” | EXCLUSIV ProSport LIVE

1 lună in urmă 1

Dorin Goian a comentat pentru ProSport LIVE despre performanța reușită de Rangers în sezonul 2020 – 2021, după ce echipa la care evoluează Ianis Hagi a câștigat titlul cu 6 etape înainte de finalul actualei ediții din Scoția.

Dorin Goian, fotbalistul care a fost sub contract cu Rangers în perioada iulie 2011 – iulie 2013, crede că formația antrenată de Steven Gerrard a reușit o performanță uriașă și pariază în continuare pe campioana din Scoția.

Fostul fundaș central în vârstă de 40 de ani este de părere că Rangers are puterea ca să câștige Europa League, acolo unde se va lupta cu Slavia Praga, joi, 11 martie, ora 19.55, în sferturile de finală ale EL.

Dorin Goian, despre performanța reușită de Ianis Hagi cu Rangers

„O performanță mare pentru Rangers, pentru Ianis, o bucurie imensă în rândul jucătorilor și a suporterilor. Mă bucur că Rangers a revenit acolo unde îi e locul și a rueșit să câștige campionatul. Era mai frumos dacă se puteau bucura cu un stadion plin. Asta înseamnă Rangers. Nu au putut sta în case și au ieșit pe străzi să își exprime această bucurie.

Mă bucur pentru Ianis. Un sezon excelent pentru Steven Gerrard și echipa lui. Vreau să îi felicit! Îmi pare rău că nu am avut și eu ocazia să câștig un trofeu cu Galsgow Rangers, dar erau alte timpuri atunci. Mă bucur nespus pentru ei. 

Eu sunt sigur că Ianis este mult mai apreciat de presa din Scoția, așa este la orice club mare… E normal să te blameze când nu joci bine, dar oamenii de acolo sunt conștienți de calitățile lui Ianis și de asta și l-au dorit foarte mult. E normal să nu joace meci de meci pentru că au un lot mare, iar acest lucru îl ajută ca să se antreneze și mai bine. Sunt sigur că Ianis o să aibă o evoluție mare în cariera lui. Acolo este mediul perfect pentru a crește un jucător de vârsta și nivelul lui Ianis.

Rangers are puterea să câștige și Europa League. Acum sunt campioni și vor pune mare accent pe Europa League. De ce să nu câștige trofeul? Glasgow Rangers are puterea să câștige și Europa League”, a spus Dorin Goian pentru ProSport LIVE.

The post Dorin Goian, despre performanța reușită de Ianis Hagi cu Rangers. „Are puterea să câștige Europa League!” | EXCLUSIV ProSport LIVE appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă