Donald Trump, aspru criticat după ce a ieșit din spital pentru a-și saluta susținătorii. Care a fost reacția oamenilor. VIDEO

4 luni in urmă 15

Imagini fără precedent vin din SUA, acolo unde președintele american a ieșit din spital pentru le mulțumi susținătorilor adunați în fața instituției medicale Walter Reed, acolo unde este internat. Donald Trump și-a făcut apariția la bordul unui SUV de culoare neagră, fiind însoțit de un membru al echipei de securitate. Chiar dacă amandoi purtau mască, gestul făcut de lider a trezit revoltă și extaz deopotrivă.

Ce reacție au avut oamenii

Președintele Donald Trump, care se află în curs de tratament pentru COVID-19, a ieșit duminică din spitalul Walter Reed unde este internat, surprinzând pe toată lumea, inclusiv pe jurnaliști, care nu fuseseră anunțați.

Pentru că starea sa de săntatate este una stabilă, președintele american a dorit să-și salute și să le mulțumească oamenilor adunați în fața instituției medicale. Acesta a apărut la bordul unui SUV de culoare neagră, aflându-se pe bancheta din spate, în timp ce purta o mască de culoare neagră.

Gestul său i-a surprins pe toți, dar în special pe jurnaliști, care au transmis un protest oficial pentru că nu au fost anunțați de ceea ce urma să aibă loc. Cu toate acestea, agențiile de presă s-au mobilizat exemplar, iar în scurt timp, evenimentul a devenit viral.

În urma ieșirii sale scurte din spital, autoritățile au blocat circulația la intrarea în spital, iar coloana a rulat cu viteză foarte mică. Adunarea de susținători a avut ocazia să-l vadă pe președintele adorat în timp ce le făcea cu mâna în semn de recunoștință.

În urma acestui eveniment, toți cei prezenți au manifestat reacții de extaz, pe când cei de acasă au fost revoltați de gestul iresponsabil.

La scurt timp după manifestație, Casa Albă a transmis un comunicat în care a anunțat oficial că Donald Trump a revenit în salonul prezidențial din spitalul miliar Walter Reed după ce a făcut o „scurtă plimbare cu mașina, decisă în ultimul moment, pentru a-i saluta pe susținătorii săi de afară”.

Care este starea de sănătate a lui Donald Trump

Imediat după conferința de presă de duminică, în care medicii anunțau care este starea de sănătatea a președintelui, acesta transmisese pe pagina de Twitter un mesaj prin intermediul cărora le mulțumea celor care îi sunt aproape și se află în fața spitalului.

Un al doilea mesaj, de data aceasta video, urma să anunțe o vizită inopinantă a președintelui “înainte ca voi să mă vedeți”.

„N-o să spun nimănui decât vouă, dar sunt pe punctul de a face o mică vizită-surpriză. S-ar putea să ajung acolo înainte ca voi să mă vedeți”, le-a transmis Trump susținătorilor.

În același mesaj, Donald Trump a dezvăluit că a primit vești extrem de bune de la medici, afirmând că în urma infectării cu COVID-19 a trăit o experiență deosebită de învățare.

„A fost o călătorie foarte interesantă. Am învățat multe despre Covid. Am învățat efectiv ca la școală. Dar asta e școala adevărată. Nu este despre cum să citim cărți și am înțeles. Este foarte interesant. O să vă povestesc despre asta”, a declarat Trump, potrivit Digi24.

Vezi video de la momentul ieșirii din spital:

 

 

 

The post Donald Trump, aspru criticat după ce a ieșit din spital pentru a-și saluta susținătorii. Care a fost reacția oamenilor. VIDEO appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă