Dominic Fritz s-a căsătorit cu Yiran Lin, diplomat ONU

1 lună in urmă 155

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a anunțat miercuri, 25 august, printr-o postare pe Facebook, că s-a căsătorit. Mireasa este diplomatul ONU Yiran Lin.

„M-am căsătorit cu partenera mea Yiran Lin. Sunt norocos și recunoscător pentru iubirea și sprijinul ei necondiționat, și că și-a găsit locul, cu mine, la Timișoara”, a scris primarul Dominc Fritz pe Facebook.

Yiran Lin este originară din Republica Chineză, are 36 de ani și este ofițer pentru afacerile umanitare la ONU. Dominic Fritz are 37 de ani.

Robu cere intervenția DNA

Fostul edil al Timișoarei, Nicolae Robu, a postat pe Facebook un document despre atribuit Serviciului de Evidenţă a Populaţiei din Timişoara și a precizat că în dreptul lui Dominic Fritz este trecută rezidenţa şi nu domiciliul în Timișoara.

Din acest motiv, Robu a cerut ca DNA să se sesizeze, legat de faptul că Dominic Fritz nu poate ocupa funcţia de primar dacă nu are domiciliul în Timişoara, potrivit news.ro.

Declarația de căsătorie, pe site-ul Primăriei Timișoara

Declarația de căsătorie a lui Dominic Fritz a fost înregistrată pe data de 5 august, iar în actul postat chiar pe site-ului oficial al Primăriei scrie că edilul are „rezidența în Timișoara”, nu domiciliul.

Dominic Fritz s-a căsătorit cu Yiran Lin, diplomat ONUPe documentul în format digital, se observă că a fost șters cuvântul „domiciliul” și înlocuit cu „rezidență”

Consiliul Local Timişoara a votat recent două hotărâri conform cărora cei din conducerea Primăriei Timişoara, dar şi consilierii locali, să îşi publice adresa de domiciliu şi diplomele de studii.

Pentru cele două hotărâri, consilierii locali ai PNL, PSD şi PRO România au votat „pentru”, iar consilierii USR PLUS au votat „împotrivă”.

Cele două Hotărâri au fost declarate ilegale de Prefectura Timiș, care a solicitat Consiliului Local revocarea acestora. Deocamdată, acest lucru nu s-a întâmplat, a relatat news.ro.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă