Doliu în lumea presei din România. Un jurnalist cunoscut a murit la doar 47 de ani!

4 săptămâni in urmă 28

Doliu în lumea presei din România. O suferință îl obligase să se retragă din activitate de circa cinci  ani, de la Transilvania Expres.

Dar până atunci, începând din 1997, își făcuse un nume în presa brașoveană și nu numai, cu un condei „mușcător”, temut de politicieni, după ce, la începutul carierei, în anii 90, a fost reporter la RTT. Dragoş Cenâu era absolvent al Universității Transilvania, un spirit rebel, dar cu o educație și o cultură solide, care i-au permis la un moment să fie și profesor, unul respectat de elevi, Dragoș Cențu era un om care nu trecea nicăieri neobservat.

Jurnalist de investigaţii grec, asasinat în apropierea casei sale

Doi bărbaţi înarmaţi aflaţi pe o motocicletă au împuşcat mortal vineri un proeminent jurnalist de investigaţii grec în, apropierea domiciliului acestuia din Atena, a anunţat poliţia elenă.

George Karaivaz, un ziarist experimentat care lucra pentru postul STAR TV, era binecunoscut publicului grec pentru investigaţiile sale legate de infracţiunile de drept comun. El lucra de asemenea pentru presa scrisă şi avea o pagină web specializată în investigaţii poliţieneşti.

Potrivit poliţiei, Karaivaz a fost ucis vineri dimineaţă de doi indivizi neidentificaţi ce se deplasau cu o motocicletă şi au tras mai multe gloanţe în apropierea casei ziaristului în Alimos, în sudul Atenei. El a murit imediat, iar la locul asasinatului au fost găsite 15-17 cartuşe, conform Agerpres.

Asasinatele comise de grupuri înarmate sunt frecvente în capitala Greciei, dar în acest caz nu se cunoaşte deocamdată posibila motivaţie a crimei. Deşi locaţiile mass-media private sunt adesea ţinta atacurilor cu bombe sau actelor de vandalism în Grecia, asasinatele în rândul ziariştilor sunt totuşi rare.

În anul 2010, un alt jurnalist grec de investigaţii şi de asemenea blogger, Socratis Giolias, a fost ucis în faţa casei sale într-o suburbie a Atenei. Asasinatul a fost revendicat atunci de un grup de extremă-stânga, dar poliţia nu a identificat nici până în ziua de azi autorii crimei.

George Karaivaz era căsătorit şi avea un copil. Potrivit primelor informaţii date de poliţie, el nu a sesizat autorităţile că ar fi primit ameninţări şi nici nu a cerut protecţia poliţiei.

Citeşte şi: Jurnalistul român care a băut o bere cu prințul Philip: „M-am gândit că am făcut o gafă”
 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă