Doi tineri campioni vor avea parte de „Visuri la cheie”. „Mă simt cel mai bogat om din lume, chiar dacă nu avem nimic”

1 săptămână in urmă 16

Ca să ajungi sportiv de performanță și să faci ca imnul României să se audă la competițiile europene și cele mondiale, ai nevoie de multă disciplină, antrenament și voință. Diseară, de la 20:30, vom cunoaște povestea unor frați, campioni la kempo, care trăiesc într-o garsonieră, alături de părinții și surioara lor.

 „Titlurile mele sunt de: dublu campion mondial, triplu vicecampion mondial, de câteva ori campion european și vicecampion european. Eu visez să lupt cu cei mai buni din toată lumea”, va spune Vali, unul dintre băieți.

În cei 25 de metri pătrați în care locuiește întreaga familie primează medaliile și cupele câștigate de tinerii care au trecut peste orice obstacol pentru a-și atinge visul. „Mă uitam la pereții casei și mi-am dat seama că medaliile acum ocupă cam 15-20% din suprafața casei”, va spune Dragoș Bucur.

alex-cei-doi-fratiIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Copiii, însă, mai au un vis! Să nu mai fie nevoiți să trăiască fără tatăl lor, care pleacă la muncă în Anglia pentru a le putea construi o casă: „Mama mea este o eroină pentru că face niște eforturi extraordinar de mari. Pe mama o admir foarte mult. Tata a fost mai mult plecat, de când am fost mici. Mai aveam nevoie de el, se simțea lipsa lui”.

„Mă simt cel mai bogat om din lume, chiar dacă nu avem nimic, avem o familie foarte frumoasă și îi iubesc din tot sufletul”, povestește tatăl, cu lacrimi în ochi, mândru de copiii care au reușit să fie un exemplu.

„Îmi place să mă distrez, dar când am timp. Antrenamentele sunt o prioritate, școala – viitorul meu depinde de asta” – sunt cuvintele lui Vali. Echipa Visuri la cheie va ajunge diseară în Slobozia și va renova casa pe care tatăl a început să o construiască pentru familie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă