Doi specialiști, despre tragedia de la „Babeș”: „Posibilă greșeală la instalația care duce oxigenul la TIR. De ce nu au funcționat regulatoarele de presiune?”

1 lună in urmă 51

Accidentul din TIR-ul de terapie intensivă mobilă din curtea Spitalului „Victor Babeș” din Capitală, în urma căruia au murit trei oameni, a fost cauzat de o problemă la presiunea oxigenului, a spus ministrul sănătății, Vlad Voiculescu, într-o conferință de presă. Contactați de Libertatea, managerul Spitalului de Boli infecțioase din Iași, Florin Roșu, și șeful ISU Iași, Ionuț Ciprian Grădinaru, arată cum funcționează alimentarea cu oxigen la TIR-ul similar de la Iași, acolo unde lucrările au fost făcute de aceeași firmă care are contract și cu spitalul „Babeș”, Linde.

La Iași a fost inaugurat săptămâna trecută un TIR de terapie intensivă mobilă cu 12 paturi, similar cu cel existent în curtea Spitalului „Victor Babeș” din București, unde trei pacienți au murit după ce ventilatoarele au intrat pe avarie din cauza unei defecțiuni la instalația de oxigen.

La Iași, TIR-ul are instalație de oxigen separată de spital

Dr. Florin Roșu, managerul Spitalului de Boli Infecțioase din Iași, spune că s-a temut să conecteze unitatea mobilă la stația de oxigen care deservește spitalul, fiindcă aceasta furnizează oxigen și pentru Spitalul de Pneumoftiziologie și era solicitată la maximum.

De aceea, la Iași, deși nu este procedură standard, au fost aduse trei stocatoare (rezervoare, n.r.) de oxigen de 1.000 de litri fiecare, la care a fost racordată unitatea de terapie intensivă mobilă. Dr. Florin Roșu a explicat, pentru Libertatea, că este nevoie doar de un singur stocator, dar există trei pentru a fi mai multe mecanisme de siguranță: primul stocator furnizează propriu-zis oxigenul, al doilea funcționează ca back-up și al treilea e folosit ca schimb, atunci când primul trebuie reîncărcat.

Între stocatoare, adică sursa de oxigen, și TIR există două zone de reglare automată a presiunii, astfel încât aceasta să nu ajungă niciodată la ventilatoare la mai mult de 3,5 – 4 atmosfere, cât este recomandat pentru funcționare optimă.

 „Posibilă greșeală la instalația care duce oxigenul la TIR. De ce nu au funcționat regulatoarele de presiune?”Paturi ATI în TIR-ul de la Iași

„Presiunea oxigenului intră la ATI cu 3,5 – 4 atmosfere”

Primele regulatoare sunt plasate la ieșirea din stația de oxigen sau din rezervor (în TIR-ul de la Iași, n.r.), iar următoarele se află în camion, spune acesta.

TIR-urile au în componența lor regulatoare de presiune, care nu știu de ce nu au funcționat sau de ce au cedat la București. Scopul lor este să păstreze presiunea în limite normale: din stocatoare presiunea pleacă cu 4,6 sau 5 atmosfere, intră în TIR cu 4 atmosfere, unde există o cameră tehnică, iar în zona de Terapie Intensivă propriu-zisă intră cu 3 – 3,5, chiar 4, astfel încât ventilatoarele să funcționeze în parametri normali.

Dr. Florin Roșu:

Acesta spune că prezența regulatoarelor de presiune este obligatorie într-o astfel de instalație, fiindcă stația de oxigen sau stocatorul poate fi amplasat la o distanță mare, iar presiunea la plecare trebuie să fie mereu mai mare decât cea de la sosire.

„Ca ventilatoarele să funcționeze corespunzător au nevoie de o presiune a oxigenului de peste 3 atmosfere, dar să nu fie mai mult de 6 atmosfere. În rest, TIR-ul are sisteme de alarmare și dacă presiunea este prea mare, și dacă este prea mică. Dacă este prea mică, inclusiv ventilatoarele alarmează cu privire la presiunea scăzută a oxigenului”, a explicat dr. Florin Roșu.

Șeful ISU Iași: „S-ar putea să fie o greșeală de proiectare”

Colonelul-șef ISU Iași, Ionuț Ciprian Grădinaru, spune că nu știe ce s-a întâmplat la București și precizează, de asemenea, cum funcționează instalația de oxigen de la Iași.

Dacă oxigenul pleacă cu 8 atmosfere și la aparat trebuie să ajungă 4 atmosfere, când apare surplusul de presiune regulatorul dă afară sau reglează automat, astfel încât să plece spre aparate 4 atmosfere.

Șeful ISU Iași explică faptul că, în lipsa unui regulator de presiune în racordare, orice defecțiune la stația de oxigen poate genera o furnizare peste parametri de presiune a oxigenului către TIR.

„Este exact cum e la centrala termică de la un bloc: ai regulatorul de la parterul blocului care reglează presiunea care intră în bloc, iar unii, care au fluctuații de presiune, își pun și la intrarea în apartament, astfel încât să preia șocul. La fel funcționează și o instalație electrică unde ai acel stabilizator de tensiune, ca să nu preia echipamentele din casă șocurile care apar”, a explicat șeful ISU.

Tot Linde și la Iași. „Nu sunt probleme, au lucrat bine”

Colonelul șef susține că la Iași racordajul a fost realizat de către firma Linde Gas, aceeași care a încheiat în urmă cu câteva zile un contract și cu Spitalul „Babeș” din Capitală pentru „lucrări de alimentare cu oxigen medicinal a containerului mobil ATI”.

La Iași, nu sunt probleme, a adăugat oficialul ISU.

foto: George Călin/Inquam Photos

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă