Doi soți din Prahova au murit după vaccinarea anti-covid-19. Ce a pățit și fiica lor

2 săptămâni in urmă 1

Medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, anunță că se va face o verificare la nivelul Direcției de Sănătate Publică Prahova. Această decizie a venit după ce două persoane au murit după vaccinarea cu anti-Covid. Cei doi erau soț și soție.

Soții au fost diagnosticați cu o formă severă

Din primele date, se pare că cei doi erau infectați cu noul coronavirus. Datele preliminare arată că aceștia au dezvoltat o formă mai severă a virusului ce a evoluat nefavorabil. De asemenea, s-a discutat despre vaccinarea persoanelor ce sunt intubate sau cu o infecție asimptomatică a SARS-CoV-2, însă în niciun caz nu crește riscul de evoluție nefavorabilă. Vaccinarea împotriva noului coronavirus nu influențează în absolut nici un fel evoluția bolii.

„Datele preliminare pe care le am – şi am şi vorbit şi pentru această situaţie cu doamna director de la DSP Prahova, urmează să facă o evaluare – însă datele preliminare arată că într-adevăr cele două persoane, din păcate, au fost diagnosticate cu Covid-19, cu o formă severă care a evoluat nefavorabil. S-a mai discutat despre vaccinarea la persoanele care sunt fie în perioada de incubaţie, fie cu infecţia asimptomatică SARS-CoV-2, în niciun caz nu creşte riscul de evoluţie nefavorabilă, vaccinarea nu influenţează cursul evoluţiei naturale a bolii”, a declarat Valeriu Gheorghiţă

Fiica celor doi este în stare gravă

Prefectura Prahova a anunțat că prefectul solicitat DSP a cerut demararea unei anchete în regim de urgență cu privire la acest caz. Presa locală a relatat cum doi soți, infectați cu noul virus, au fost vaccinați cu câte o doză de vaccin împotriva acestuia. Cei doi au murit din cauza unei forme severe de COVID-19. De asemenea, fiica celor doi a fost și ea infectată și se află în stare gravă. Medicul a precizat și care sunt situațiile în care persoanele ce au programare pentru administrarea vaccinului și se prezintă la centre, nu primesc serul anti-coronavirus.

„Sunt situaţii foarte bine definite, şi anume când o persoană este găsită cu febră la triajul medical, nu este vaccinată, deci o stare acută febrilă contraindică temporar vaccinarea. De asemenea, o boală cronică decompensată poate la momentul vaccinării, un pacient care se prezintă cu semne de insuficienţă respiratorie sau semne de insuficienţă cardiacă agravată. Sunt condiţii care impun temporizarea deciziei de vaccinare şi, de asemenea, identificarea unui istoric alergic care ar creşte riscul ca persoana respectivă să dezvolte o reacţie alergică după vaccinare, şi aici mă refer la reacţii alergice majore”, a explicat dr. Gheorghiță.

The post Doi soți din Prahova au murit după vaccinarea anti-covid-19. Ce a pățit și fiica lor appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă