Doi ruși au murit după prăbușirea unui elicopter de stingere a incendiilor, în sud-vestul Turciei

1 săptămână in urmă 32

Două persoane şi-au pierdut viaţa miercuri şi alte cinci au fost rănite în urma prăbuşirii unui elicopter în oraşul Denizli, din sud-vestul Turciei, a anunţat Ministerul de Interne, relatează DPA.

Elicopterul de stingere a incendiilor s-a prăbuşit în cartierul Cardak din Denizli, iar la bord erau cinci turci şi doi ruşi, a precizat ministerul pe Twitter.

Acesta a postat imagini cu echipele de salvare care încearcă să ajungă la locul prăbuşirii elicopterului. Ambasada Rusiei la Ankara a anunțat că cei doi care au murit în accident erau cetățeni ruși, anunță TASS.

Anterior în cursul zilei de miercuri, un incendiu a izbucnit în provincia Mugla, la circa 300 km sud-vest de locul prăbuşirii. Nu se ştie pentru moment dacă elicopterul se îndrepta spre Mugla sau avea o altă misiune, mai transmite DPA citată de Agerpres.

Editor : Liviu Cojan

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă