Doi români au aruncat degeaba în aer un bancomat, în Germania, după ce l-au injectat cu gaze, și au fost prinși după 4 zile

2 săptămâni in urmă 16

Doi români care au detonat un bancomat la Dipperz, lângă Fulda, pe 31 decembrie, au fost arestați la patru zile după explozie, se arată într-un comunicat de presă comun al parchetului Fulda și al poliției regionale Osthessen.

Cei trei au încercat să arunce în aer bancomatul unei sucursale a unei bănci din parcul industrial, vineri dimineață (31 decembrie), în jurul orei 2:00. Imediat după comiterea faptei, polițiștii din Fulda au început ancheta și au strâns probe criminalistice la fața locului. În cadrul căutărilor, care au fost imediat inițiate, în care au fost implicați și polițiștii din Franconia de Jos și Turingia și un elicopter de poliție, ofițerii au găsit doi suspecți în vecinătatea sucursalei băncii și i-au arestat.

În cadrul cercetărilor ulterioare polițiștii din Fulda, au stabilit că cei doi bărbați, un tânăr român de 22 de ani din Frankfurt pe Main și un român de 28 de ani din Dietzenbach, sunt principalii suspecți. Cei doi sunt acuzați că au acționat împreună pentru a detona bancomatul din Dipperz prin introducerea unui amestec de gaze și apoi aprinderea acestuia, pentru a sustrage banii din interior.

Aparatul a rezistat însă exploziei, astfel încât românii au fugit fără pradă. Pagube materiale de zeci de mii de euro au fost cauzate clădirii și bancomatului. Mai multe geamuri de sticlă din sucursala băncii s-au spart în urma exploziei.

explozie4Icon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 5

Judecătoria Fulda a emis ulterior mandate de percheziție pentru locuințele suspecților, vineri după-amiază (31 decembrie), și un alt cetățean român, 23 de ani, a fost arestat în Dietzenbach.

La solicitarea parchetului din Fulda, primii doi suspecți arestați au fost aduși vineri (31 decembrie) în fața judecătorului de instrucție al Judecătoriei Fulda. El a emis mandate de arestare preventivă, cu acuzația de tentativă deosebit de gravă de furt și provocarea unei explozii, astfel încât ambii bărbați au fost ulterior transferați la o instituție penală din Hesse.
Cetăţeanul român în vârstă de 23 de ani a fost eliberat după terminarea anchetei poliției.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă